Christine Lagarde vede în companiile de stat punctul nevralgic al economiei româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a făcut progrese considerabile în domeniul fiscal, al sănătăţii şi în sectorul energetic pe parcursul ultimelor două acorduri cu FMI. Dar în privinţa companiilor de stat „sunt necesare mai multe măsuri, care vor fi incluse în viitorul acord“, a declarat, la Bucureşti, directorul general al FMI, Christine Lagarde.

"Ce are România? Aveţi talent uman, surse de energie, finanţare disponibilă care trebuie fructificată şi adminsitraţie care poate fi eficientizată. Aveţi toate ingredientele. Aţi progresat mult şi dacă mai uit la parteneriatul dintre FMI şi România văd lucruri bune. Performanţă mai ales în domeniul fiscal, al sănătăţii, în sectoarele de energie", a spus Lagarde la o conferinţă organizată de Banca Naţională a României.
Directorul general al FMI a arătat că în privinţa companiilor de stat sunt necesare mai multe reforme pentru a se ajunge la productivitatea maximă, pentru a beneficia de întreg potenţialul uman şi tehnic din aceste societăţi.
"Acest set de reforme va face parte din noul program", a spus Lagarde.

Băsescu: economia de stat e „un dezastru“

În această dimineaţă, preşedintele Traian Băsescu a avut o întrevedere cu şefa FMI. El a declarat la întâlnirea cu Lagarde că România are nevoie să fie asistată încă doi ani, arătând că ţara noastră a reuşit să finalizeze al doilea acord cu FMI, deşi au fost câteva probleme care au fost depăşite.

Şeful statului a afirmat că economia privată performează, în timp ce economia ce aparţine statului este "un dezastru", arătând că unul dintre principalele probleme este managementul neperformant.

Directorul general al FMI încheie marţi o vizită de două zile în România, iar miercuri o misiune a Fondului va veni la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut.
 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite