Ce taxe, impozite şi amenzi se pot plăti cu cardul la Fisc. Cum plătim online pentru paşapoarte şi permise - DOCUMENTE
0Începând din 5 iulie, 50 de categorii de obligaţii bugetare pot fi achitate cu card bancar la unităţile teritoriale de trezorerie dotate cu POS-uri. De asemenea, prefecturile din întreaga ţară au deschis conturi speciale pentru plata online a paşapoartelor, certificatelor şi numerelor de înmatriculare, dar şi permiselor de conducere.
Lista cu obligaţiile fiscale (taxe, impozite, amenzi, contribuţii sociale, diverse alte tarife) care pot fi achitate prin intermediul cardurilor bancare, la POS-urile instalate în unităţile teritoriale de trezorerie, a apărut în Monitorul Oficial de marţi, 5 iulie, dată de la care se pot efectua astfel de plăţi.
Lista, care cuprinde 50 de tipuri de creanţe fiscale, este valabilă pentru persoanele fizice identificate fiscal pe baza codului numeric personal şi pentru întreprinzătorii înregistraţi ca persoane fizice autorizate (PFA).
Până la 5 iulie, impozitele şi taxele puteau fi achitate doar cash. Dacă ne uităm pe promisiunile făcute de guvernanţi în ultimii ani, plata obligaţiilor fiscale cu cardul la trezorerie ar fi trebuit să fie posibilă încă din 2015.
„Adevărul“ vă prezintă în continuare o trecere în revistă a principalelor creanţe ce pot fi achitate, la trezorerie, prin intermediul cardurilor bancare.
** Impozite pe venit. Sunt acceptate la plată impozitele pe veniturile din activităţi independente, pe salarii (sau asimilate salariilor), ca şi pe cele din cedarea folosinţei bunurilor - chirii - sau din diverse tipuri de investiţii.
La fel, se pot achita impozitele pe venituri din pensii realizate în străinătate, din premii şi din jocuri de noroc, pe câştigurile din transferul aurului financiar, din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, pe veniturile din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, dar şi cele aferente regularizărilor.
** Impozite pe veniturile realizate de nerezidenţi în România. Persoanele fizice din această categorie pot plăti cu cardul impozite pe dividende, dobânzi, redevenţe, comisioane, activităţi sportive şi de divertisment, premii, câştiguri din jocuri de noroc şi din diverse alte servicii prestate.
** Accize. Producătorii şi importatorii - persoane fizice sau PFA - de băuturi alcoolice şi/sau de ţigarete pot plăti cu cardul accizele aferente acestor produse.
** Contribuţii sociale. Sunt acceptate contribuţiile individuale de asigurări sociale reţinute de la asiguraţi, apoi contribuţiile datorate de angajatori, ca şi cele datorate de PFA, de întreprinderile individuale, de membrii întreprinderilor familiale şi de persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală.
Mai sunt acceptate, de asemenea, contribuţiile de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, dar şi toate tipurile de contribuţii de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorate de angajatori, de salariaţi sau de diverse alte categorii de asiguraţi.
La fel, sunt acceptate şi contribuţiile de asigurări pentru şomaj.
** Taxe şi tarife. Din această categorie sunt acceptate la plata prin POS taxele de eliberare a autorizaţiilor aferente utilizării de arme letale, tarifele aplicabile în activităţile de formare profesională, de eliberare a premiselor/licenţelor de pescuit, dar şi cele pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar.
Din categoria „taxe consulare“ sunt prevăzute ca acceptabile cele aferente eliberării de paşaport simplu electronic.
** Amenzi, penalităţi, confiscări. Aici sunt prevăzute amenzile şi alte sancţiuni aplicate de Direcţia Antifraudă Fiscală (ANAF), amenzi judiciare, penalităţi datorate în cazul eşalonării la plată şi penalităţi de nedeclarare.
O premieră mondială
Pentru plata online a impozitelor, Ministerul Finanţelor a semnat un acord de licenţiere a Trezoreriei ca acceptator de plăţi electronice cu carduri MasterCard şi Maestro. Cosmin Vladimirescu, manager general al MasterCard pentru România, a subliniat că licenţierea Trezoreriei Statului ca acceptator de plăţi cu cardurile MasterCard sau Maestro reprezintă o premieră mondială.
Paşapoarte şi permise: online banking înlocuieşte CEC Bank
Prefecturile din întreaga ţară au deschis conturi speciale pentru plata paşapoartelor, certificatelor de înmatriculare, plăcuţelor cu numerele de înmatriculare şi permiselor de conducere, astfel încât aceste taxe se vor putea achita prin internet banking, nu la casieriile CEC Bank, aşa cum s-a întâmplat până în prezent, arată Ministerul Afacerilor Interne.
Cu toate acestea, pentru plăţile online, cetăţenii vor fi nevoiţi să meargă la bancă, să solicite o ştampilă pe ordinul de plată.
Până acum, aceste taxe se puteau achita doar la casieriile CEC Bank.
Pe documentul de plată vor fi înscrise următoarele informaţii:
- CNP-ul şi numele persoanei beneficiare a serviciului solicitat
- contul IBAN
- codul fiscal şi denumirea Instituţiei Prefectului unde va fi depusă cererea de eliberare a paşaportului, permisului de conducere, certificatului de înmatriculare sau a altor documente, după caz
- suma şi tipul de documente pentru a cărui contravaloare se încasează plata.
Fiecare prefectură a deschis, în cursul zilei de marţi, un cont unic distinct pentru aceste plăţi care poate fi găsit pe site-ul fiecărei Instituţii a Prefectului.
Pe aceste site-uri sunt afişate, pe lângă contul IBAN, numărul codului fiscal şi instrucţiuni de completare a documentelor de plată.
„Paşaportul simplu electronic poate fi ridicat de la orice serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor, nu doar acela de unde s-a depus cererea, cu condiţia ca cetăţeanul să fi optat pentru acest lucru la momentul depunerii cererii.
De asemenea, la solicitare, paşapoartele simple electronice se pot livra, prin curier, la adresa de domiciliu sau la reşedinţă, în schimbul unei taxe suplimentare care se plăteşte la momentul primirii documentului“, mai arată Ministerul Afacerilor Interne.
Monitorul Oficial Taxe POS by phradamon on Scribd
Taxe Pasapoarte Si Permise by phradamon on Scribd