Ce spun investitorii germani despre România: „Economia merge bine, afacerile noastre merg şi mai bine“
0Circa 30% dintre firmele româneşti cu capital german consideră că economia funcţionează mai bine în prezent decât în anul precedent, o dublare faţă de procentul de 15% înregistrat în 2015, potrivit unui sondaj realizat de Camerele de Comerţ germane din Europa Centrală şi de Est publicat marţi.
România se situează peste media ţărilor din Europa Centrală şi de Est din punctul de vedere al evoluţiei economice, potrivit chestionarului.
Totuşi, 56% dintre respondenţi consideră că situaţia economiei româneşti este neschimbată.
Mai puţini optimişti
„Chiar dacă în aprecierea perspectivelor economice pentru anul în curs faţă de anul trecut România se situează peste celelalte ţări din Est, numărul celor care văd perspective mai bune a scăzut uşor la 49%, faţă de 56% în 2015“, se arată în comunicat.
Managerii firmelor cu capital german consideră că România a înregistrat unele progrese remarcabile în ultimii doi ani, mai ales în ceea ce priveşte combaterea corupţiei.
Totuşi, respondenţii s-au declarat nemulţumiţi în continuare de nesiguranţa juridică, de slaba eficienţă a administraţiei fiscale şi în general de administraţia publică.
Totodată, infrastructura din România este de câţiva ani o piedică în calea investiţiilor, iar în ce priveşte disponibilitatea forţei de muncă, multe companii se plâng de lipsa personalului calificat.
Mulţumiţi de situaţia propriilor firme
Referitor la situaţia companiei lor, numărul celor chestionaţi care apreciază situaţia ca fiind bună se situează la 50%, în uşoară scădere faţă de 2015, când procentul era 54%.
În plus, 61% dintre directorii chestionaţi sunt de părere că situaţia firmelor lor se va îmbunătăţi în acest an, faţă de 75% în 2015.
Şi la acest capitol, România depăşeşte media ţărilor din ECE, chiar dacă valorile au coborât uşor sub cele de anul trecut.
Aproape jumătate dintre companiile chestionate (44%) văd o îmbunătăţire a situaţiei sectorului în care activează, în 2016 faţă de anul trecut.
Ar alege tot România pentru investiţii
Chiar dacă numeroase companii cu capital german sunt încă nemulţumite de anumiţi factori economici, majoritatea acestor companii ar alege din nou România pentru investiţii.
La întrebarea dacă ar alege tot România pentru investiţii, 91% din participanţii la chestionar au răspuns cu „da”.
Chestionarul a fost realizat în perioada 1 februarie - 1 martie 2016. Au participat 105 companii cu aport german la capital, active în România, din care 70% fac parte dintr-un concern sau un grup de firme.
83% din aceste companii au sediul central în Germania, 7% în Austria şi 10% în România.