„Campionii Economiei Românesti” – un proiect pilot public–privat pentru expansiune regională

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Campionii Economiei Româneşti” este un proiect pilot de parteneriat public privat (PP-PPP) lansat anul trecut în vară şi care nu a fost continuat. Are menirea de a selecta 20-30 de companii cu capital românesc, cu potenţial de export şi dorinţă de expansiune şi care să fie susţinute activ de stat.

Lansată iniţial de către stat ca şi ancoră de catalizare nu a fost continuată la schimbarea gărzii. Mediul privat ar fi fost invitat să participe.
 
Date condiţiile, acest proiect este repus pe tapet dar de data aceasta ancora este reprezentată de mediul privat. Statul este invitat să participe.
 
Campionii Economiei Româneşti au posibilitatea să devină jucători regionali, iar completarea arhitecturii economiei reale cu polii de creştere cu impact regional pot transforma economia României.
 
 Extras din materialul de prezentare al Ministerului Economiei/ Mediului de Afaceri de anul trecut :
 
 €„Ne aflăm aici pentru a lansa un proiect pe care noi l-am intitulat „Campionii”.

Este de precizat de la bun început că acest proiect, public-privat nu presupune cheltuieli bugetare suplimentare şi nici acordarea de suport sau sprijin financiar firmelor ce vor fi invitate să participe la acesta. Succint depre acest proiect, aflat în faza de pre-lansare, pot să vă prezint următoarele idei:

După cum cunoaşteţi, creşterea şi diversificarea exporturilor româneşti reprezintă un obiectiv major al ministerului nostru.
 
În situaţia actuală de criză economico-financiară mondială, care afectează cu precădere statele europene sunt necesare acţiuni şi metode noi de promovare a exporturilor româneşti.

Penetrarea unor noi pieţe, mai puţin afectate de criză (America Latină, Asia, Orientul Mijlociu, Africa etc) ar avea darul să contribuie la:

- sprijinirea efectivă a creşterii economice a României pe termen scurt;
 - echilibrarea balanţei comerciale a ţării noastre;
 - generarea de noi locuri de muncă;
 - industrializarea României prin efort propriu, pe baze private;
 - sprijinirea firmelor româneşti private să se dezvolte, să-şi consolideze activele, să funcţioneze pe profit ascendent etc., care în final va conduce la creerea unui pol exporatator românesc;

Pe această linie se înscrie şi Proiectul Pilot Public – Privat „Campionii” .

Definirea Proiectului

Acest proiect presupune:

1. Selectionarea a cca. 20-30 de firme româneşti, din diverse sectoare economice, pe criterii de:

- vocaţie de exportator;
 - cifră de afaceri peste medie;
 - situaţie financiară pozitivă;
 - număr de angajaţi peste 500;
 - să nu aibă datorii la stat;
 - să fie între liderii industriali ai sectorului pe care-l reprezintă;
 - alte criterii de performanţă.

2. Promovarea ofertei de export a acestor firme, în baza unei prealabile cercetări a pieţelor externe, prin reţeaua externă a ministerului nostru şi a instrumentelor de care dispunem (misiuni economice, participări la târguri, includerea în delegaţiile oficiale, ca o componentă economică a acestora etc.);

Totodată, se are în vedere identificarea unor parteneri solizi pentru firmele româneşti precum şi sprijinirea lor să semneze contracte comerciale, să câştige licitaţii, să fie certificate tehnic de către mari firme importatoare etc., să deschidă sucursale şi filiale în străinătate, să creeze joint-ventures cu parteneri străini, să deschidă noi obiective în exterior etc.
 
De asemenea, aceste firme for fi sprijinite să aibă întâlniri în plan instituţional public , la nivel de miniştrii, preşedinţi de mari firme publice etc.

3. Obligativitatea acestor firme de a promova o imagine favorabilă ţării noastre în exterior, prin produsele pe care le exportă, rigurozitate în îndeplinirea angajamentelor contractuale, atitudinea pe care o vor adopta în declaraţiile publice, de presă, TV etc. , atât în ţară , cât şi în exterior.

Alte consideraţii:

- acest proiect va funcţiona pe o perioadă limitată de timp, de comun acord cu poziţia firmelor selecţionate, experienţa generată de acest proiect va fi folosită în gândirea şi a altor proiecte care să promoveze şi alt tip de firme româneşti în special din categoria celor mici şi mijlocii.”

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite