Buget 2018. Ce ministere primesc mai mulţi bani şi de unde se taie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bani

Vor primi mai mulţi bani anul viitor 22 de ministere, în timp ce alte cinci vor avea fondurile diminuate, arată Guvernul în sinteza de buget pentru 2018. De asemenea, 29 de alte instituţii, agenţii şi autorităţi vor primi majorări ale bugetului, în timp ce alte şase vor suferi diminuări.

Guvernul vrea astfel să aloce mai mulţi bani anul viitor pentru mai multe ministere, în special pentru Ministerul Economiei, Ministerul Culturii, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Educaţiei, dar vrea să taie din bugetele Ministerului Muncii, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii şi Ministerului Justiţiei, potrivit sintezei proiectului de buget pentru anul viitor, realizată de Ministerul Finanţelor.

Iată mai jos lista sumelor destinate pentru fiecare instituţie din bugetul pentru anul 2018:

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE - 18.164,9 milioane lei  (majorare cu 11,3% faţă de 2017). S-a asigurat alocarea a 2% din PIB pentru acest minister, asigurându-se astfel respectarea angajamentului asumat de România în relaţia cu NATO;

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ŞI FONDURILOR EUROPENE - 6.208,6 milioane lei credite bugetare (majorare cu 30,6% faţă de anul 2017) şi 38.343,0 milioane lei credite de angajament;

MINISTERUL TRANSPORTURILOR - 9.132,8 milioane lei credite bugetare (majorare cu 0,9% faţă de anul 2017) şi 30.911,5 milioane lei credite de angajament;

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE - 8.354,4 milioane lei (majorare cu 19,7% faţă de anul 2017);

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII - 8.762,2 milioane lei (majorare cu 4,6% faţă de anul 2017).

Precizăm că pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate s-a alocat suma de 33.769,0 milioane lei, cu 4,530,0 milioane lei mai mult faţă de anul 2017 - (majorare de 15,5%);

MINISTERUL CULTURII ŞI IDENTITĂŢII NAŢIONALE – 1.117,4 milioane lei  (majorare cu 50,4%). În bugetul acestui minister s-au alocat 150 milioane lei pentru finanţarea manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor prilejuite de aniversarea Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial;

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE - 31.693,0 milioane lei (scădere cu 13,2% faţă de anul 2017). Menţionăm că scăderea provine din diminuarea transferurilor de la bugetul de stat, pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat, de la 13.599,1 milioane lei în anul 2017, la 7.408,8 milioane lei în anul 2018;

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE - 944,1 milioane lei credite bugetare (majorare cu 21,9% fata de 2017) şi 1.033,1 milioane lei credite de angajament. În bugetul Ministerului Afacerilor Externe s-au alocat credite de angajament pentru încheierea de contracte pentru pregătirea exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în anul 2019, în sumă totală de 194,9 milioane lei.

SUME PENTRU ALTE MINISTERE:

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

buget – 23.522,1 milioane lei

majorare - 23,6%

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

buget – 15.311,9 milioane lei

majorare - 20,7%

MISTERUL JUSTIŢIEI

buget – 3.750,6 milioane lei

scădere – 0,8%

MINISTERUL PUBLIC

buget – 1.234,7 milioane lei

majorare - 0,23%

MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI

buget – 517,3 milioane lei

majorare - 15,3%

MINISTERUL MEDIULUI

buget – 444,9 milioane lei

scădere - 5,4%

MINISTERUL COMUNICAŢIILOR ŞI SOCIETĂŢII INFORMAŢIONALE

buget – 291,8 milioane lei, din care 170 milioane lei pentru majorarea capitalului social la Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A.

MINISTERUL ECONOMIEI

buget – 355,9 milioane lei, din care 53 milioane lei pentru capitalul social al operatorilor economici din industria naţională de apărare aflaţi sub autoritatea acestuia.

majorare - 104,9%

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

buget – 4.569,4 milioane lei

majorare - 25,5%

MINISTERUL FINANŢELOR  - ACŢIUNI GENERALE

buget – 21.595,6 milioane lei

majorare - 1,2%

MINISTERUL ENERGIEI

buget – 583,3 milioane lei

scădere - 36,0%

SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI

buget – 1.336,3 milioane lei

majorare - 24,8%

MINISTERUL TURISMULUI

buget –63,4 milioane lei

majorare - 39,8%

MINISTERUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI, COMERŢ ŞI ANTREPRENORIAT

buget – 1.237,1 milioane lei

majorare - 32,4%

MINISTERUL CERCETĂRII ŞI INOVĂRII

buget –1.652,7 milioane lei

majorare – 13,6%

MINISTERUL APELOR şi PĂDURILOR

buget –438,9 milioane lei

majorare - 26,8%

MINISTERUL CONSULTĂRII PUBLICE ŞI DIALOGULUI SOCIAL

buget – 8,9 milioane lei

majorare - 16,8%

MINISTERUL PENTRU RELAŢIA CU PARLAMENTUL

buget – 7,3 milioane lei

scădere - 0,7%

MINISTERUL PENTRU ROMÂNII de PRETUTINDENI

buget –25,4 milioane lei

majorare - 44,6%

SUME PENTRU ALTE INSTITUŢII:

ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ

buget – 57,6 milioane lei

majorare - 20,7%

SENAT

buget – 196,0 milioane lei

majorare - 30,3%

CAMERA DEPUTAŢILOR

buget – 436,2 milioane lei

majorare - 30,6%

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
buget – 128,3 milioane lei
majorare - 9,0%

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
buget – 24,4 milioane lei
majorare - 15,8%

CONSILIUL LEGISLATIV

buget – 9,4 milioane lei

majorare - 4,3%

CURTEA DE CONTURI

buget – 330,1 milioane lei

majorare - 23,8%

CONSILIUL CONCURENŢEI

buget – 58,1 milioane lei

majorare - 13,0%

AVOCATUL POPORULUI

buget - 19,7 milioane lei

majorare - 35,8%

CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII

buget - 16,6 milioane lei

majorare - 5,1%

CONSILIUL NAŢIONAL al AUDIOVIZUALULUI

buget - 11,2 milioane lei

majorare - 18,2%

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE

buget – 21,6 milioane lei

scădere - 4,2%

SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII

buget – 2.306,3 milioane lei

majorare - 13,2%

SERVICIUL DE INFORMAŢII EXTERNE

buget – 290,1 milioane lei

majorare - 15,9%

SERVICIUL DE  PROTECŢIE ŞI PAZĂ

buget – 195,1 milioane lei

majorare - 19,35%

SERVICIUL DE TELECOMUNICAŢII SPECIALE

buget – 332,6 milioane lei

majorare - 21,9%

ACADEMIA ROMÂNĂ

buget – 415,4 milioane lei

majorare - 3,2%

AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR-VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

buget – 694,8 milioane lei

majorare - 4,0%

Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989

buget –2,8 milioane lei

scădere - 1,8%

Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor

buget –16,3 milioane lei

majorare - 20,0%

Oficiul registrului naţional al informaţiilor secrete de stat

buget –9,9 milioane lei

scădere - 0,2%

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

buget – 6,3 milioane lei

majorare - 7,9%

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

buget –23,5 milioane lei

majorare - 7,1%

Institutul Cultural Român

buget –42,2 milioane lei

majorare - 33,0%

Societatea Română de Radiodifuziune

buget –370,0 milioane lei

majorare - 7,9%

Societatea Română de Televiziune

buget – 440,0 milioane lei

scădere - 53,9%

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

buget – 150,0 milioane lei

majorare - 6,6%

Autoritatea Electorală Permanentă

buget –100,7 milioane lei

scădere - 16,3%

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

buget –6,4 milioane lei

majorare - 46,8%

Consiliul Economic şi Social

buget –8,5 milioane lei

majorare - 34,3%

Consiliul National de Soluţionare a Contestaţiilor

buget –11,8 milioane lei

majorare - 4,5%

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului

buget –17,6 milioane lei

majorare - 3,5%

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor

buget –21,4 milioane lei

scădere - 37,9%

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România

buget –10,0 milioane lei

majorare - 20,1%

Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei

buget –2,1 milioane lei

majorare - 112%

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite