BNR: România mai are potenţial de creştere economică, dar trebuie să reducem deficitul bugetar. Vom ateriza soft sau hard?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România mai are potenţial de creştere economică, dar numai dacă avem politici publice sănătoase, fiind „a must” să reducem deficitul bugetar, susţine Daniel Dăianu, membru al Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).

„Creşterea economică este mai substanţială în Europa Centrală şi de Est decât în Europa vestică, mai mult decât dublă. Trimestrul 1 este diferenţă majoră. Este o ştire bună, potenţialul este acolo. Se poate să creştem, noi mai putem creşte dacă avem politici publice sănătoase”, a declarat Daniel Dăianu, în cadrul unei conferinţe realizate de Coface România. Oficialul a spus că toată Europa Centrală şi de Răsărit are potenţială de creştere.

Spre comparaţie, el a precizat că, în ceea ce priveşte potenţialul de creştere economică, zona euro suferă în continuare de probleme de funcţionare, deoarece există divergenţe mari între viziunea franceză şi cea germană.

Dăianu a mai spus, de asemenea, că exodul forţei de muncă este o mare problemă pentru Europa de Răsărit. „Şomajul a scăzut, mai ales din perioada crizei acuze, cât de mult a scăzut la noi, în toate ţările, ceea ce arată încordarea pieţei muncii. Costurile unitare cu forţa de muncă au crescut, cea mai bruscă ascensiune în Bulgaria şi în România, dar au crescut în toate ţările, deoarece face parte tot din acest angrenaj al încordării pieţei de muncă”, a spus Dăianu.

Drept urmare, oficialul BNR a îndemnat companiile să educe forţa de muncă şi să dea salarii. „În ce priveşte redistribuirea capitalului, capitalul a câştigat mult mai mult faţă de salariaţi, este o problemă peste tot în Europa”, a spus Dăianu.

Aterizare soft sau hard

Daniel Dăianu a subliniat faptul că există dezechilibre ale economiei, unul dintre acestea fiind deficitul bugetar foarte mare.

„Trebuie să reducem deficitul bugetar, is a must! Orice om raţional îşi dă seama că trebuie să facem ceva din acest punct de vedere. Dacă am avea deficit de 3% şi deficit mic al balanţei externe, ar fi OK. Dar noi avem ambele deficite mari”, a atras atenţia oficialul BNR.

Daniel Dăianu a precizat că întrebarea cheie este dacă va fi corecţie hard, adică aterizare brutală sau corecţie soft, un soft landing, adică aterizare lină.

„Pentru o economie unde se observă dezechilibre în creştere, iminenţa unei prăbuşiri nu poate fi declarată. Orice guvernare atentă încearcă să prevină, nu să reacţioneze, trebuie să cauţi să adopţi măsuri din timp. Corecţia, am spus în minuta noastră, la BNR noi considerăm că avem nevoie o corecţie a dezechilibrului extern. El nu este într-un teritoriu care să semnaleze mari stricăciuni, dar obligă la o corecţie şi întrebarea e cum se va face această corecţie”, a mai spus Dăianu.

Oficialul BNR a precizat că avem un spaţiu fiscal diminuat, avem venituri bugetare şi venituri fiscale foarte scăzute. „Nu se va putea merge aşa în continuare, dacă vei avea nevoie de o corecţie”, a subliniat el.

„Combinaţia între un deficit strucutural mare cu un deficit de cont curent mare ne-a crescut în ultimii ani şi acoperirea prin non-debt a acestui deficit de cont curent este în scădere. Avem nevoie de ajustare. Nu trebuie să aşteptăm să vină şoc mare din exterior, trebuie să procedăm această ajustare”, a subliniat Dăianu.

El a precizat că balanţa externă este o preocupare în creştere, de asemenea şi dinamica inflaţiei, iar politica monetară nu poate rezolva singură dezechilibrele, deoarece politica monetară trebuie văzută într-un context cu politica bugetară, cu alte politici.

„Avem nevoie de o ameliorare a finanţării, trebuie să aducem fonduri europene. Ne trebuie o creştere a înclinaţiei către economisire. Şi aici, ratele la depozite, stimate director al BRD (se adresează directorului BRD, n.r.), ne-ar ajuta dacă ratele la depozite ar creşte, ar ajuta şi BNR şi pe oamenii din ţara asta. Şi creşterea de venituri fiscale. Toate acestea pot să aibă un impact asupra creşterii economice. Iar dacă mai ai şi un bonus de credibilitate, poate compensa un eventual impact”, a mai spus Dăianu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite