Averea lui Dinu Patriciu intrase în colimatorul Fiscului, dar instituţia va renunţa imediat la verificări
0Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) începuse inspecţia fiscală la Dinu Patriciu, în cadrul verificărilor marilor averi, dar va renunţa imediat la verificări, în urma decesului omului de afaceri.
„S-au demarat inspecţiile fiscale intrând pe procedura propriu-zisă a verificării pentru un număr de 11 cazuri, din care unul va fi închis în viitorul imediat, ca urmare a decesului persoanei verificate. Vă imaginaţi cine, nu?“, a declarat Gelu Diaconu, şeful Fiscului, citat de Mediafax.
ANAF nu poate prezenta detalii despre persoanele verificate decât în măsura în care în urma verificărilor se constată fapte penale, iar dosarul este instrumentat de procurori şi devine public.
Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în data 19 august, la vârsta de 64 de ani, la Londra. El suferea de mai mulţi ani de cancer. În decembrie 2012, el a fost supus unui transplant de ficat.
Diaconu a mai spus că ANAF a început inspecţiile fiscale pentru alte zece persoane cu averi mari, în cazul cărora existau discrepanţe de milioane de euro între valoarea averii şi valoarea rezultată din impozitele plătite, iar până la finele anului va întări serviciile regionale de verificări fiscale cu 200 de specialişti.
„Consecinţa verificărilor pe eşantionul precedent din cele 30 de cazuri este că avem o creştere a veniturilor declarate din surse, să spunem, mai puţin uzuale, cum ar fi dividende realizate în străinătate. Oamenii, văzând că mai sunt şi întrebaţi, sau că prieteni sau oameni din cercul de afaceri sau din cercul relaţional au fost luaţi la întrebări, preferă să înceapă să declare. De fapt, derularea programului, care se va întinde şi va fi o chestiune cu caracter permanent, dar care din păcate presupune parcurgerea unor proceduri extrem de laborioase, nu va avea ca rezultat principal constatarea unor venituri suplimentare atrase la bugetul statului. Principala consecinţă pozitivă o constituie creşterea nivelului declarat al veniturilor de la momentul când un astfel de program are impact în spaţiul public“, a afirmat Diaconu.
Pe aceeaşi temă:
Dinu Patriciu a murit. Cine a fost omul de afaceri şi cum a intrat în politică
Dinu Patriciu a murit astăzi, la Londra, la vârsta de 64 de ani. Pe numele complet Dan Costache Patriciu, mogulul a fost un om de afaceri şi politician român, devenit miliardar de pe urma afacerilor din domeniul petrolier.
De ce facem cancer de ficat, boala care l-a învins pe Dinu Patriciu
Dinu Patriciu suferea de ani buni de cancer hepatic. Afecţiunea este a treia cauză de deces prin cancer în lume şi afectează mai des bărbaţii decât femeile.
Dinu Patriciu a murit. Reacţiile politicienilor. Gorghiu: A rostiti răspicat cuvântul liberalism când altora le era frică să-l pronunţe
Dinu Patriciu a murit, astăzi, la vârsta de 64 de ani, internat fiind la un spital din Londra din cauza complicaţiilor cauzat de cancerul de care suferea. Adevarul.ro vă prezintă principalele reacţii ale politicienilor care l-au cunoscut şi au lucrat alături de Dinu Patriciu.
Dinu Patriciu a murit. Cum a eşuat Patriciu în afacerea lui de suflet. „Mulţi l-au căpuşat de l-au rupt. Mulţi l-au furat, chiar dintre cei angajaţi de el, personal“
Dinu Patriciu a murit în această dimineaţă la Londra. El lasă în urmă o istorie zbuciumată, presărată cu ascensiuni fulminante şi eşecuri răsunătoare. Într-o perioadă în care averea şi popularitatea sa ajunseseră la apogeu, orgoliul lui Dinu Patriciu a fost zgândărit de o idee măreaţă: construirea unui trust de presă care să devină cel mai puternic din România.
Dosarul „Rompetrol” ar putea ajunge din nou la Curtea de Apel după ce avocaţii au cerut declinarea de la Curtea Supremă
Dosarul „Rompetrol” ar putea ajunge din nou la Curtea de Apel Bucureşti, în apel, după ce avocaţii celor din dosar au arătat că, deşi Sorin Roşca Stănescu este senator, şi potrivit legii cazul ar trebui judecat la Curtea Supremă, se încalcă alte normative judiciare ce ar determina judecarea la Curte.