Austeritate la Ministerul Finanţelor pentru creşterea încasărilor: nu se mai fac angajări, avansările în funcţie sunt suspendate. Ce măsuri anunţă Grindeanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa de fonduri la Ministerul de Finanţe obligă la măsuri dure. Angajările vor fi blocate, iar avansările în funcţie care ar duce la salarii mai mari vor fi suspendate. Anunţul vine la numai o zi după ce Fiscul a redus şi sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru angajaţii săi.

Un document obţinut de Digi24 precizează că „se sistează ocuparea tuturor posturilor vacante sau temporar vacante şi se suspendă promovările în grad şi funcţie care ar duce la plata unor salarii mai mari pentru angajaţi”.

Ordinul vine şi în contextul în care Fiscul, aflat în subordinea ministerului, se confruntă cu un deficit major de personal, mai ales la departamentele de control şi colectare.

Aceasta nu este prima măsură care îi afectează pe angajaţi. Luni, ANAF a anunţat că a redus de la 25% la 5% sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru angajaţii săi, începând cu 1 martie. Motivul invocat de preşedintele ANAF, Bogdan Stan, este acela că bugetul instituţiei a fost redus în acest an faţă de nivelul din 2016, astfel că instituţia nu dispune de fonduri suficiente pentru plata sumelor.

Tăierea sporului, temporară

Premierul Sorin Grindeanu a avut marţi o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi ANAF în care a anunţat o serie de propuneri pentru creşterea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor.

Stan i-a comunicat premierului, în cadrul acestei întâlniri, că măsura reducerii acestui spor este una strict temporară. Şeful Executivului a precizat că susţine activitatea angajaţilor ANAF şi la rectificarea bugetară vor fi alocate fondurile necesare pentru reluarea plăţii acestui spor la nivelul de 25% din salariul de încadrare. 

Măsurile lui Grindeanu

Guvernul transmite că sunt avute în vedere o serie de măsuri urgente cu implementare până la data de 15 aprilie 2017, dintre care 

- Consilierea contribuabililor pentru plata la timp a taxelor şi completarea corectă a declaraţiilor fiscale;

- Îndrumarea contribuabililor pentru accesarea plăţii eşalonate a obligaţiilor fiscale, în cazul în care nu-şi pot plăti la timp taxele şi impozitele. Această soluţie permite acordarea unor facilităţi cum ar fi anularea penalităţilor de întârziere, în cazul finalizării eşalonării;

- Extinderea Serviciului “Spaţiul Privat Virtual“ la persoanele juridice şi la alte entităţi fără personalitate juridică;

- Flexibilizarea modalităţii de poprire pe conturi în cazul contribuabililor care sunt executaţi silit, astfel încât suma blocată să nu depăşească datoria către ANAF;

- Iniţierea de acţiuni de control în domeniul comerţului on-line;

- Intensificarea controlului în scopul identificării contribuabililor care înregistrează în evidenţele contabile facturi false.

De asemenea, în perspectivă, este avută în vedere îmbunătăţirea relaţiei dintre Fisc şi contribuabili, prin aplicarea reglementărilor ce vor fi incluse în noua lege a prevenţiei, proiect aflat acum într-o etapă avansată de elaborare în cadrul unui grup de lucru interministerial. 

Presiunea este mare acum în ANAF, într-un moment în care premierul Sorin Grindeanu se declară nemulţumit de gradul de colectare în primele două luni ale anului şi cere „reforma de fond” a ANAF.

„Pe mine m-a interesat în primul rând care sunt măsurile pe care Ministerul Finanţelor şi ANAF le au pentru reforma structurală pe care mi-o doresc în cadrul ANAF, astfel încât gradul de colectare să fie acela pe care noi ni l-am propus pentru anul 2017”, a declarat Grindeanu, săptămâna trecută, după întâlnirea avută cu ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, şi cu şeful ANAF, Bogdan-Nicolae Stan.

Potrivit unui comunicat ANAF, în primele două luni ale acestui an,  ANAF a colectat cu 0.9% mai puţini bani la bugetul de stat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Explicaţia oferită de reprezentanţii ANAF este că TVA a coborât la 19% de la 1 ianuarie. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite