În ce perioadă vor acorda primăriile asistenţă pentru completarea declaraţiei unice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiscul a stabili procedura prin care primăriile vor acorda asistenţă persoanelor fizice care obţin venituri independente pentru a complete declaraţia unică (Declaraţia 212). Perioada de acordare a asistenţei a fost stabilită pentru 15 mai – 15 iunie, potrivit unui document publicat miercuri în Monitorul Oficial.

Dacă nu există o unitate a Fiscului în localitate, primăriile vor fi cele obligate să acorde asistenţă în vederea completării şi/sau depunerii, precum şi transmiterii declaraţiei unice privind impunerea veniturilor persoanelor fizice.

În anul 2018, perioada de acordare a asistenţei este 15 mai – 15 iulie

La nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, în perioada respectivă, organul fiscal central şi organul fiscal local organizează întâlniri cu contribuabilii vizaţi pentru diseminarea prevederilor legale, a procedurilor de completare şi depunere a declaraţiei, precum şi instruire practică.

Îndrumarea şi asistenţa în vederea completării declaraţiei unice realizate de organul fiscal local în colaborare cu organul fiscal central constau în următoarele:

a) îndrumarea şi asistenţa cu privire la modul de completare a declaraţiei unice pe suport hârtie sau în formă electronică;

b) îndrumarea şi asistenţa cu privire la înregistrarea în „Spaţiul privat virtual”;

c) îndrumarea şi asistenţa pentru transmiterea declaraţiei unice prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

În cazul în care persoana care solicită îndrumare şi asistenţă privind înregistrarea în „Spaţiul privat virtual” optează pentru verificarea datelor furnizate în cerere cu aprobare la ghişeu, atunci persoana desemnată din cadrul organului fiscal local sau persoana din cadrul organului fiscal central, dacă este prezentă, efectuează identificarea fizică a solicitantului fără a mai fi necesară deplasarea acestuia la organul fiscal din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

În cazul în care contribuabilul a primit îndrumare şi asistenţă pentru completarea declaraţiei unice pe suport hârtie, aceasta va fi înregistrată de organul fiscal local în registrul special pus la dispoziţie de organul fiscal central împreună cu plaja de numere aferentă. Declaraţiile se predau persoanei/persoanelor din cadrul organului fiscal central.

Declaraţiile unice primite de persoana/persoanele din cadrul organului fiscal central sunt predate compartimentului responsabil din cadrul organul fiscal central, în vederea prelucrării.

Declaraţia unică se pune gratuit la dispoziţia contribuabilului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite