5 produse care te vor costa mai mult în 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe fondul majorării accizelor începând cu luna ianuarie a anului viitor, câteva produse vor cântări mai greu în coşul zilnic de cumpărături.

Ţigări

În prezent, circa 80% din preţul unui pachet de ţigarete reprezintă accize şi taxe plătite la stat, drept urmare, decizia referitoare la preţuri are legătură în foarte mare măsură cu politica fiscală. Din ianuarie anul viitor este prevăzută schimbarea modului de calcul al cursului valutar pentru produsele accizabile, ceea ce va determina, cu siguranţă, creşterea preţurilor, consideră Gilda Lazăr, director corporate affairs&communications JTI România, Moldova şi Bulgaria.

"În acelaşi timp, creşterea accizelor şi, implicit, a preţurilor la carburanţi se vor reflecta în costurile materiilor prime, producţiei şi transportului. În consecinţă, influenţa acestor elemente în preţul ţigaretelor va fi semnificativă", consideră Gilda Lazăr.

De asemenea, în aprilie, este prevăzută creşterea anuală a accizei la ţigarete. "Considerăm că indexarea cursului cu inflaţia va genera inflaţie, iar creşterile nesustenabile de preţuri, generate de aceste măsuri discreţionare, vor duce la escaladarea contrabandei, care se situa, potrivit Novel, la 15% în septembrie. 

Aflaţi pe wall-street.ro ce alte produse se vor scumpi din 2014 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite