Deschiderea primului câmp de gaze pe actualul teritoriu al României în anul 1909, prin Sonda 2 Sărmăşel, a determinat construirea primei conducte de transport gaze, Sărmăşel - Turda în anul 1914, a primei reţele urbane de distribuţie a gazelor naturale în Turda în anul 1918 şi lansarea activităţii gaziere în România. Consumul de gaze care era asigurat prin conducta Sărmăşel – Turda a crescut rapid prin racordarea de noi consumatori din Turda, dar  şi racordarea de noi localităţi. Astfel, de la un consum de cca. 50 mil mc/an în anul 1918 s-a ajuns în anul 1923 la un consum de 120-130 mil mc/an. Această situaţie a determinat exploatarea unei cantităţi importante de gaz din câmpul Sărmăşel, în consecinţă capacitatea acestui câmp de a face faţă consumului  s-a diminuat.

Consumul de gaz urma să crească în perspectiva anilor 1926 – 1927 şi urmare a scăderii presiunii la sondele în exploatare, capacitatea de transport nu mai corespundea cererilor de consum din timpul iernii. Soluţia găsită a fost instalarea unei staţii de compresoare în punctul iniţial al conductei, adică la Sărmăşel sau construirea unei noi conducte cu diametrul mai mare. Soluţia a doua cu toate că a avut mulţi aderenţi s-a considerat că prezintă o rentabilitate inferioară construcţiei unei staţii de comprimare.

În urmă cu 90 de ani, fără să existe drumuri, maşini şi calculatoare, s-a putut construi în numai 2 ani, în premieră europeană o staţie de comprimare de gaze.

Proiectul staţiei de comprimare a fost elaborat de către Serviciul de Proiectare din cadrul Sonametan, în cursul anului 1926 şi la finele aceluiaşi an s-au făcut şi comenzile pentru agregatele de comprimare. Au fost procurate 3 unităţi de comprimare a gazelor, care puteau funcţiona cu simplă sau dublă acţiune, făcând astfel posibilă „urmărirea din aproape în aproape a tuturor variaţiunilor de consumaţie în limita capacităţii pentru care au fost construite”.­

Caracteristicile agregatelor achiziţionate din SUA, în anul 1926 au fost:

- compresoare Duplex Ingersoll Rand cu o putere de 200 CP pe unitate, astfel staţia de comprimare avea să aibă în total 600 CP

- turaţia 225 ture/minut.

- presiunea maximă de „suflare” (refulare) 18 atm;

Lucrările de construcţie a staţiei au început în primăvara anului 1927, asigurându-se transportul agregatelor, a materialelor, realizarea fundaţiilor, confecţionarea claviaturii, construcţia staţiei de pompare apă, construcţia uzinei electrice, construcţia turnului de apă de răcire a gazului, motoarelor, uleiului, construcţia clădirilor halei de comprimare, ateliere, birouri etc.

În ciuda tuturor dificultăţilor cu care se confruntau oamenii la nivelul acelor ani – lipsa oricărei maşinării, boii şi caii fiind singurele mijloace folosite în transportul materialelor, inexistenţa drumurilor pentru transportul materialelor, lipsa unei resurse calificate, unicitatea acestui proiect pe continentul european - la sfârşitul anului 1927 staţia de comprimare era finalizată. Este important de menţionat că echipa de lucrători care a construit staţia de comprimare (exclusiv instalaţia tehnologică a staţiei, dar fără montarea compresoarelor) era compusă din doi mecanici şi opt lucrători conduşi de un monteur.

În urmă cu 90 de ani, 4 oameni au proiectat şi 17 oameni au montat o staţie unicat la acea vreme în Europa.

La 22 Ianuarie 1928 s-a pus în funcţiune primul agregat şi la 26 ianuarie 1928 s-a pus în funcţiune agregatul al doilea. Agregatul al treilea a fost pus în funcţiune în data de 3 februarie 1928. Montarea compresoarelor, conectarea acestora la instalaţiile tehnologice ale staţiei, punerea la punct a compresoarelor şi încercarea lor a fost condusă de un inginer român, un monteur şef al firmei Inger­soll Rand şi o echipă de 4 muncitori.

Astăzi, când România îşi propune să construiască mai multe staţii de comprimare, ar fi util să ne propunem să ne ridicăm peste nivelul de acum 90 de ani!

Material publicat pe www.dumitruchisalita.ro