1,7 milioane de locuri de muncă sunt în pericol la nivel european, inclusiv din România. Cum se modifică procedurile de restructurare din legea insolvenţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
restructurari concedieri

Companiile în dificultate vor putea să se redreseze într-un timp mai scurt cu ajutorul unui plan adaptat contextului lor, potrivit unui proiect de lege în domeniul prevenţiei şi restructurării care transpune o directivă europeană.

Proiectul de lege care va crea cadre de redresare îmbunătăţite pentru companii a ieşit din dezbatere publică, va merge mai departe la comisiile de specialitate ale ministerelor pentru avizare, iar ulterior va fi transmis spre aprobare către Guvern şi Parlament.

Bucureşti, 2 iunie 2021 - CITR, consultant expert în consorţiul selectat de Comisia Europeană pentru implementarea Directivei UE nr. 2019/1023 în domeniul prevenţiei şi restructurării, anunţă publicarea pe site-ul Ministerului Justiţiei, ca urmare a finalizării cu succes a etapei de consultare publică a proiectului de lege care vizează îmbunătăţirea soluţiilor de redresare pentru companii. 

Conform expunerii de motive a Directivei, în lipsa unor măsuri de prevenţie adecvate mediului de afaceri, peste 200.000 de companii ies anual din economie la nivel european, ceea ce conduce la pierderea a 1,7 milioane de locuri de muncă.

În România, jumătate din cele aproximativ 30.000 de companii cu impact în economie se aflau deja în dificultate încă dinainte de pandemie, iar un sfert dintre acestea au atins pragul insolvenţei, fără a fi încercat să acceseze o procedură de restructurare. În lipsa unei culturi a prevenţiei în business, anul trecut au intrat în insolvenţă 5.694 de companii la nivel naţional, dintre care 80 de companii de impact.

“Transpunerea Directivei Europene în legislaţia românească este o oportunitate pentru redresarea companiilor, dar care vine şi cu responsabilitate pentru noi, cei care avem un rol cheie în domeniul insolvenţei şi restructurării din România.

Este în puterea noastră să schimbăm modul în care restructurarea, pre-insolvenţa şi insolvenţa sunt percepute, şi transformate din stigmat, în normalitate. În acelaşi timp, ne bucură implicarea stakeholderilor în consultarea publică, demonstrând necesitatea noului cadru legislativ atât pentru companii şi specialişti, cât şi pentru comunităţile din jurul lor.” a declarat Vasile Godîncă-Herlea, Managing Partner CITR şi Preşedinte UNPIR Filiala Cluj.

În urma acestei etape proiectului iniţial i-au fost aduse câteva modificări, dintre care cele mai importante sunt: 

1. Abordarea în funcţie de contextul fiecărei companii, de gradul de dificultate.

Prezumţiile dificultăţii unei companii, iniţial propuse ca o condiţie de accesare a restructurării, au fost înlocuite cu o analiză şi un raport privind starea sa de dificultate. Astfel, companiile vor putea accesa aceste proceduri în funcţie de specificul dificultăţii fiecăreia pentru a putea beneficia de un proces adaptat de restructurare.

2. Eficientizarea procedurilor de restructurare.

Au fost clarificate textele iniţiale referitoare la contestaţiile din procedură, astfel încât prevederile să fie mai lămuritoare, atât pentru companiile în dificultate, creditori, cât şi pentru cei care vor aplica legea, anume: practicieni în insolvenţă, judecători, avocaţi. Chiar dacă sunt formulate contestaţii, planul poate fi pus în aplicare, iar în paralel toate criticile părţilor implicate vor fi analizate de o instanţă. 

3. Eficientizarea procesului de transmitere a documentelor prin intermediul instanţei.

Prevederile referitoare la transmiterea documentelor între părţile implicate în planul de restructurare au fost modificate, astfel încât circuitul de comunicare al documentelor să fie mai eficient şi să fie comunicat direct de părţi. Astfel, vor fi aplicate sancţiuni pentru netransmiterea la timp a apelului, contestaţiilor, întâmpinărilor sau probatoriului către părţile cu interese contrare.

4. Protecţia creditorilor şi echilibrul între drepturile acestora şi protecţia debitorului.

Pentru protecţia creditorilor, au fost introduse elemente de control care să limiteze libertatea de decizie a companiei în stabilirea creanţelor care nu vor fi afectate de măsurile de restructurare. Această modificare a fost introdusă pentru a evita folosirea în mod  abuziv a acestei posibilităţi de restructurare prevăzute de Directiva Europeană. De asemenea, creditorii pot contesta unele măsuri propuse de companii în planurile de restructurare, în cazul în care le-ar afecta drepturile şi pot cere lămuriri cu privire la viabilitatea măsurilor de redresare propuse.

În procesul de transpunere, CITR, în calitate de consultant în consorţiul selectat de Comisia Europeană în cadrul Proiectului, a purtat discuţii cu autorităţile naţionale, inclusiv cele fiscale, cu UNPIR (Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă), INPPI (organul de pregătire profesională a practicienilor în insolvenţă), profesionişti ai dreptului insolvenţei (practicieni în insolvenţă, judecători sindici, avocaţi), mediul bancar şi mediul de afaceri, astfel încât prevederile deja existente în legislaţie să fie răspundă tuturor nevoilor.

Ulterior, proiectul de lege s-a aflat în dezbatere publică începând cu data de 19 martie, orice persoană interesată având posibilitatea transmiterii de observaţii cu privire la conţinutul proiectului către Ministerul Justiţiei.  Etapa a fost finalizată prin publicarea pe site-ul Ministerului Justiţiei a variantei revizuite. 

În perioada dezbaterii publice, au fost transmise recomandări din partea corpurilor profesionale (practicieni în insolvenţă, evaluatori, notari, executori judecătoreşti, judecători sindici, etc), Asociaţia Română a Băncilor, Consiliul Patronatelor Bancare din România, Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), Institutul Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), Turnaround Management Association România, Camera Notarilor Publici Din România, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti Din România, Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR), AMCHAM, Asociaţia Română a Constructorilor de Autostrăzi, Romanian Business Leaders, ANAF şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. 

Toate recomandările au fost temeinic analizate, adaptate şi înglobate în textul propus în dezbatere publică în conformitate cu spiritul Directivei şi cu direcţiile stabilite prin proiectul iniţial. Având în vedere contextul economic şi necesitatea ca aceste prevederi să fie adoptate cât mai repede, echipa de proiect a depus toate eforturile pentru a se asigura că mediul de afaceri va putea beneficia în timp util de acest sprijin. 

Transpunerea Directivei Europene privind insolvenţa şi restructurarea în România reprezintă, pe lângă actualizarea legislaţiei, şansa salvării companiilor de la primele semne de dificultate. În plus, noua abordare în materia procedurilor de prevenire a insolvenţei are scopul, dar şi menirea de schimbare a mindsetului din businessul românesc, punând accentul pe prevenţie şi negociere în afaceri. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite