Titlurile de stat pentru populaţie sunt la mare căutare şi după intrarea în ringul bursier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Titlurile de stat pentru populaţie din emisiunea Fidelis centenar sunt la mare căutare şi după intrarea în ringul bursier, după încheierea perioadei de ofertă publică, atunci când au fost subscrise de peste şapte ori. În doar o săptămână de la intrarea la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti, cotaţia unui titlu de stat, cu o valoare nominală de 100 de lei, a urcat de la 100,57 lei la 101,25 lei.

Astfel, un deţinător de titlu de stat a câştigat, în numai o săptămână, 1,25%, mai mult de jumătate din dobânda oferită de stat de 2,15% pe an. Însă trebuie menţionat că, la tranzacţionarea pe bursă se plăteşte şi un comision, care este plafonat la 0,1% din valoare la băncile din consorţiul de intermediere, dar poate fi diferit la ceilalţi intermediari din piaţă, potrivit Conso.ro. Câştigul din dobânda de 2,15% pe an oferită de stat nu se impozitează.  

Cele mai mari volume de tranzacţionare, de peste 1.000, s-au înregistrat luni, 8 august, şi vineri, 12 august, când s-a atins un maxim. 

Peste 20.000 de români au investit în titluri de stat, împrumutând astfel Ministerul Finanţelor pe o perioadă de doi ani, întrucât condiţiile acestui instrument de economisire sunt mai avantajoase decât în cazul unui depozit bancar. În condiţiile în care tot mai puţine bănci oferă câştiguri real pozitive la depozite, din cauza dobânzilor în scădere şi a comisioanelor percepute, românii cu economii au ales să-şi investească banii în titlurile de stat scoase la vânzare pentru populaţie.

Emisiunea de titluri de stat oferă dobânzi peste media bonificaţiilor oferite de bănci la depozite, câştigul nu este impozitat, iar cei care le achiziţionează participă la o tombolă după perioada de doi ani de economisire. În aceste condiţii, emisiunea lansată de Ministerul Finanţelor s-a dovedit a fi un succes: titlurile de stat pentru populaţie au fost suprasubscrise de peste şapte ori, cererea totală ajungând la 735,3 milioane de lei (echivalent cu 165 de milioane de euro), în condiţiile în care valoarea orientativă a ofertei a fost de 100 de milioane de lei, iar 20.185 de persoane fizice au cumpărat titluri, de 16 ori mai mulţi decât cei care au participat la emisiunea din 2015. Pentru a acoperi întreaga cerere, Ministerul Finanţelor a suplimentat emisiunea.

Succesul ofertei a fost stimulat în primul rând de dobânda oferită de stat, de 2,15% pe an, peste dobânzile oferite în acest moment de bănci. Un alt avantaj important pentru investitori este faptul că veniturile generate de deţinerea titlurilor de stat nu sunt impozitate, spre deosebire de veniturile din dobânzile bancare, care sunt taxate cu 16%.

Pentru a spori atractivitatea titlurilor de stat din emisiunea dedicată centenarului Marii Uniri, Ministerul Finanţelor va organiza o loterie aniversară la scadenţă (în 2018), prin care 100 de persoane care au cumpărat titluri de stat vor câştiga premii de 1.000 de lei fiecare, indiferent de numărul de titluri deţinute.

În plus, spre deosebire de obligaţiunile emise anul trecut pentru populaţie, titlurile din actuala emisiune vor avea o lichiditate garantată, pentru că vor fi acceptate de către Banca Naţională a României (BNR) drept garanţie (contrapartidă) la licitaţiile repo prin care finanţează băncile. Concret, băncile sunt stimulate să cumpere aceste titluri de la persoanele fizice care vor să obţină numerar înainte de scadenţă, pentru că le pot folosi pentru a se împrumuta de la BNR.

Titlurile se tranzacţionează pe piaţa secundară a titlurilor de stat de la bursă, astfel că preţul lor este stabilit de piaţă până la scadenţa din 2018, în funcţie de evoluţia dobânzilor interbancare, inflaţiei sau riscului asociat statului român. Titlurile, scadente în 2018, au o valoare nominală de 100 de lei, iar o singură persoană a putut achiziţiona cel mult 1.000 de titluri, adică o valoare maximă de 100.000 de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite