Mobius: Am cumpărat acţiuni în oferta publică a Nuclearelectrica, vom cumpăra şi prin cea a Romgaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mark Mobius, un veteran al pieţelor emergente şi de frontieră, consideră că listarea Romgaz va contribui la creşterea în anvergură a Bursei de Valori Bucureşti FOTO Adevărul
Mark Mobius, un veteran al pieţelor emergente şi de frontieră, consideră că listarea Romgaz va contribui la creşterea în anvergură a Bursei de Valori Bucureşti FOTO Adevărul

Mark Mobius, preşedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group, din care face parte şi administratorul Fondului Proprietatea (FP), a declarat că este interesat de companiile de stat privatizate parţial de România, inclusiv de preluarea de acţiuni prin oferta publică a Romgaz.

„Am cumpărat acţiuni prin oferta publică iniţială a Nuclearelectrica, intenţionăm să cumpărăm şi în cadrul ofertei publice a companiei de gaze (Romgaz - n.r.)“, a declarat Mobius într-un interviu pentru Reuters, citat de Mediafax.

Mobius, un veteran al pieţelor emergente şi de frontieră, consideră că listarea Romgaz va contribui la creşterea în anvergură a Bursei de Valori Bucureşti şi la „promovarea României de la statutul de piaţă de frontieră la cel de piaţă emergentă“.

Templeton intenţionează să investească în România în cadrul strategiei pe pieţele de frontieră, pentru care a alocat 3 miliarde de dolari, şi care a fost focusată până acum pe Nigeria şi Arabia Saudită, ţări bogate în petrol. Mobius a mai declarat că grupul Templeton este interesat de oportunităţi de investiţie în Grecia, care ar putea fi retrogradată în scurt timp la statutul de piaţă emergentă, deschizând calea pentru investitorii interesaţi de active cu un grad mai ridicat de risc.

Statul român vrea să vândă 15% din acţiunile Romgaz Mediaş la preţuri între 24 şi 32 lei pe titlu, estimând să obţină între 1,38 miliarde lei (311,7 milioane euro) şi 1,85 miliarde lei (415,6 milioane euro), titlurile urmând să fie vândute, de marţi , atât pe Bursa de la Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra.

Oferta va începe marţi şi va dura până pe 31 octombrie. O tranşă de 15% din pachet va fi rezervată investitorilor mici, iar diferenţa de 85% va fi alocată investitorilor instituţionali.

Oferta publică de la Romgaz va fi prima în care o parte din acţiuni va fi vândută pe pieţe externe, la Londra, prin intermediul certificatelor de depozit cu activ suport titlurile din ofertă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite