Fondurile private de pensii au continuat tendinţa de creştere, anul trecut, dar randamentele s-au diminuat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondurile private de pensii şi-au continuat tendinţa de creştere în anul 2016, atât pe Pilonul II, cât şi pe Pilonul III, arată un raport al Băncii Naţionale a României (BNR), însă randamentele s-au diminuat, în mare parte.

Cu toate acestea, creşterea a fost dată de majorarea numărului de participanţi (cu 3,9 la sută, ajungând la 7,2 milioane persoane) şi de menţinerea la un nivel scăzut a plăţilor lunare efectuate către beneficiari.

Însă, potrivit BNR, comparaţiile la nivel regional indică faptul că România are cel mai scăzut grad de intermediere din regiune (active raportate la PIB), o situaţie similară fiind înregistrată şi în ceea ce priveşte numărul acestor entităţi.

Cea mai mare pondere în portofoliul de investiţii al fondurilor de pensii private o au titlurile de stat (65 la sută, decembrie 2016).

Potrivit BNR, randamentele s-au diminuat pentru toate categoriile de investiţii ale fondurilor de pensii, cu excepţia celor plasate la fondurile de investiţii.

„Contextul macroeconomic caracterizat de rate ale dobânzii reduse poate conduce la asumarea de riscuri suplimentare prin investiţii în active cu randamente mai ridicate, dar şi cu un grad de risc mai mare”, se mai arată în raport.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite