Încep exproprierile pentru pasajul suprateran pe centura Bucureşti - Domneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat miercuri propunerea Ministerului Transporturilor de  expropriere a 107 imobile în suprafaţă de aproape 45.000 mp, pentru care se va plăti suma de 23 milioane lei, pentru a putea fi realizată construcţia pasajului suprateran pe DJ 602 Centura Bucureşti-Domneşti.

Pasajul suprateran pe Centura Bucureşti-Domneşti va fi situat în zona de sud a Municipiului Bucureşti-Sector 6 şi a localităţilor Domneşti, Clinceni şi Bragadiru, din judeţul Ilfov şi va fluidiza traficul la intersecţia centurii rutiere şi feroviare a capitalei cu strada Prelungirea Ghencea şi DJ 602. Realizarea obiectivului va facilita accesul la cartierele rezidenţiale din zonă şi va degreva străzile din interiorul municipiului.

Ministerul Transporturilor a elaborat un proiect de HG privind declanşarea procedurilor de expropriere aferente Pasajului suprateran de pe DJ 602 Centura Bucureşti - Domneşti, estimând costuri totale de 23 milioane lei pentru plata celor 107 proprietari de imobile. Propunerea MT a fost discutată şi aprobată miercuri îm şedinţa de Guvern.

„Prin actul normativ aprobat astăzi se asigură suma de 23 milioane de lei, destinată despăgubirilor celor 107 imobilele proprietate privată care urmează să fie supuse procedurii de expropriere, cu o suprafaţă totală de 44.582 metri pătraţi. Suma necesară despăgubirilor a rezultat dintr-un raport de evaluare întocmit de către un expert autorizat de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România şi este asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor”, se arată în Hotărârea de Guvern aprobată.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului MT, suma de 23.002.000 lei aferentă imobilelor rezultă din raportul de evaluare întocmit de către un expert autorizat ANEVAR.

Procedurile de expropriere vor fi efectuate de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. (CNAIR) din subordinea Ministerului Transporturilor.

De asemenea, prin Hotărâre se aprobă coridorul de expropriere pentru lucrarea de utilitate publică de interes naţional „Pasaj suprateran pe DJ 602 Centura Bucureşti-Domneşti”, pe raza Municipiului Bucureşti-Sector 6 şi pe teritoriul localităţilor Domneşti, Clinceni, Bragadiru, din judeţul Ilfov, precum şi lista proprietarilor/deţinătorilor ce rezultă din evidenţele acestor unităţi administrativ-teritoriale.

Lucrările, amânate succesiv în vara anului trecut                                                               

În iunie 2016, Cătălin Drula, consilierul premierului Dacian Cioloş pe probleme de infrastructură, anunţa că lucrările la pasajul suprateran de la Domneşti ar putea fi întârziate încă două luni, după ce unul dintre ofertanţi a atacat la Curtea de Apel decizia de respingere a contestaţiilor.

Lucrările fuseseră atribuite asocierii Straco - Comnord - Specialist Consulting, pentru 91,5 milioane lei (circa 20 milioane euro).

În mai 2016, atribuirea contractului pentru Proiectarea şi execuţia Pasajului suprateran pe DJ 602, Centura Bucureşti - Domneşti a fost blocată după ce două contestaţii au fost înregistrate chiar în ultima zi a termenului legal de depunere a acestora.

SC Drumuri şi Poduri Gheorgheni SRL (locul 3 la licitaţie) şi Asocierea Impresa Construzioni Giuseppe Maltauro Spa - Itinera Spa - Expresconstruct Tys S.R.L. - Viadesign R.R.L. (locul 6 la licitaţie) sunt entităţile ce au depus cele două contestaţii.

Pentru procedura de licitaţie deschisă organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect „Proiectare şi execuţie Pasaj suprateran pe DJ 602, Centura Bucureşti - Domneşti” au fost depuse două contestaţii, anunţă Compania de Drumuri într-un comunicat.

„Acestea au fost formulate împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat în data de 06.05.2016, de către S.C. DRUMURI ŞI PODURI GHEORGHENI S.R.L. şi Asocierea Impresa Construzioni Giuseppe Maltauro Spa - Itinera Spa - Expresconstruct Tys S.R.L. - Viadesign R.R.L. Contestaţiile au fost înregistrate în ultima zi a termenului legal de depunere a acestora. Conform legislaţiei în vigoare, urmează ca în termen de 20 zile aceste contestaţii să fie soluţionate de către Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC)”, precizează CNADNR.

S.C. DRUMURI ŞI PODURI GHEORGHENI S.R.L. a avut la licitaţie oferta clasată pe locul 3 (cca 96,8 milioane lei), iar Asocierea MALTAURO SPA etc. a avut oferta clasată pe locul 6 (cca. 105,4 mil. lei). Oferta declarată câştigătoare şi căreia i-a fost atribuită contractul a fost Asocierea S.C. STRACO GRUP S.R.L. - S.C. COMNORD S.A. - S.C. SPECIALIST CONSULT S.R.L. care a ofertat circa 91,5 milioane de lei (locul 2).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite