Creşte numărul închirierilor „la negru“. Proprietarii nu se grăbesc să obţină certificate energetice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La o lună de la introducerea obligativităţii deţinerii unui certificat energetic, doar 5,7% din garsonierele scoase la închiriere au certificare energetică FOTO Adevărul
La o lună de la introducerea obligativităţii deţinerii unui certificat energetic, doar 5,7% din garsonierele scoase la închiriere au certificare energetică FOTO Adevărul

Proprietarii care doresc să-şi închirieze locuinţele sunt obligaţi să obţină certificate energetic, însă nici măcar 10% dintre aceştia nu au făcut încă demersurile necesare pentru primirea acestui aviz, arată o analiză imobiliare.net. Având în vedere că numărul de închirieri creşte substanţial toamna, odată cu începerea anului universitar, multe chirii vor fi achitate „la negru“.

În toamnă, circa 100.000 de studenţi vor începe sau vor reveni la studiile din cadrul învăţământului superior din Bucureşti, dintre aceştia circa 30% vor sta în cămine, alţi 20% deja locuiesc în Capitală, iar ceilalţi 50% vor fi nevoiţi să devină chiriaşi. Tinerii vor avea de unde alege, dar trebuie să fie atenţi că în acest moment nu se mai face nicio tranzacţie imobiliară fără certificat energetic, decât „la negru“, se arată în analiza imobiliare.net.

„În această toamnă, noutatea de pe piaţa închirierilor este obligativitatea deţinerii unui certificat energetic. De la sfârşitul lunii iulie, toţi proprietarii care doresc să vândă sau să închirieze apartamente sunt obligaţi să pună la dispoziţia potenţialului client, anterior semnării contractului, o copie a certificatului şi să-i predea originalul după încheierea contractului. În urma consultării certificatului energetic, clientul poate obţine mai multe informaţii în ceea ce priveşte un consum specific al clădirii, dar şi al apartamentului de care este interesat. Aceste certificate sunt foarte utile chiriaşilor care se pot interesa astfel de factura la întreţinere“, a declarat Alina Petrescu, marketing manager imobiliare.net.

Proprietarii sunt nevoiţi să achite o sumă cuprinsă între 100 şi 400 de euro pentru a obţine un certificat energetic, care indică clasa energetică în care se încadrează apartamentele pe care aceştia vor să le închirieze.

Un apartament este încadrat într-o anumită clasă energetică (A,B,C sau D; în clasa A încadrându-se locuinţele care au cel mai mic consum energetic) în funcţie de câteva criterii: calitatea geamurilor, existenţa anvelopării pe exterior sau interior a blocului, existenţa repartitoarelor de căldură sau a temporizatoarelor de curent electric în bloc.

Deocamdată, la o lună de la introducerea obligativităţii deţinerii unui certificat energetic, doar 5,7% din garsonierele scoase la închiriere au certificare energetică.

Aproximativ 7,6% din ofertele de închiriere a apartamentelor cu 2 camere au certificate energetice. În cazul apartamentelor cu 3 camere date spre închiriere, doar 9,3% dintre acestea sunt clasificate în funcţie de clasele energetice. În ceea ce priveşte oferta pentru 4 camere, circa 13% dintre proprietarii care intenţionează să închirieze au menţionat clasa energetică a locuinţei.

Potrivit analizei Imobiliare.NET, din numărul total de oferte de închiriere care menţionează clasa energetică a locuinţei, cele mai multe apartamente sunt încadrate în clasa energetică A, iar pentru clasele energetice C şi D nu există oferte.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite