În România, locuinţele s-au scumpit mai mult decât media UE. Unde sunt cele mai mari creşteri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul locuinţelor în zona euro a crescut cu 0,9% în ultimul trimestru din 2017 faţă de trimestrul al treilea, iar în Uniunea Europeană cu 0,7%, arată Biroul European de Statistică Eurostat, indicând creşteri trimestriale în România, peste media UE.

Potrivit Eurostat, în România, preţul locuinţelor a crescut cu 1,2%, de la un trimestru la altul, în timp ce în zona euro, preţurile locuinţelor a crescut cu 0,9% în zona euro (trimestrul al patrulea din 2017 faţă de trimestrul al treilea) şi cu 0,7% în UE.

Comparativ cu trimestrul precedent, cele mai mari creşteri s-au înregistrat în Slovenia (+ 3,7%), Croaţia (+ 3,2%) şi Cipru (+ 2,7%), în timp ce în Suedia (-2,8%), Danemarca (-1,7%), Belgia (-0,4%) şi Finlanda (-0,3%).

În ultimul trimestru din 2017, faţă de ultimul trimestru din 2016, preţurile locuinţelor, măsurate prin indicele preţurilor locuinţelor, au crescut cu 4,2% în zona euro şi cu 4,5% în UE.

Dintre statele membre pentru care sunt disponibile date, cele mai mari creşteri anuale ale preţurilor locuinţelor în cea de-a patra trimestru din 2017 au fost înregistrate în Irlanda (+ 11,8%), Portugalia (+ 10,5%) şi Slovenia (+ 10,0%), în timp ce preţurile au scăzut Italia (-0,3%).

În ce oraşe din România s-au scumpit cel mai mult locuinţele în acest an

În România, cele mai mari creşteri ale preţurilor apartamentelor în luna martie 2018 au adus pe primul loc în topul realizat de Imobiliare.ro de oraşul Timişoara, acesta fiind urmat de Cluj-Napoca şi Bucureşti.

În martie 2018, preţul mediu solicitat pentru locuinţele vechi, cât şi pentru cele noi, a ajuns la 1.200 de euro mp util, cu 0,3% mai mult decât la finele lunii trecute, când se situa la o medie de 1.197 de euro pe metru pătrat, cele mai mari creşteri fiind în Timişoara, Cluj-Napoca şi Bucureşti.

Cu o singură excepţie – Iaşiul – toate marile centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro au resimţit – în unele cazuri chiar sensibil mai acut – această tendinţă ascendentă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite