The Guardian: UE pregăteşte o lege care ar obliga multinaţionalele mari să facă publice datele privind încasările şi taxele în statele membre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companii multinaţionale precum Facebook, Google sau Amazon ar putea fi obligate să facă publice toate datele privind încasările şi taxele plătite în statele membre ale Uniunii Europene, în cazul în care legislatorii europeni vor adopta o serie de propuneri discutate în acest sens, relatează „The Guardian”.

Publicaţia engleză citează trei oficiali europeni de rang înalt care s-ar afla la curent cu propunerile, aparent aflate momentan în faza de evaluare a impactului. Sursele citate susţin că rezultatele iniţiale sunt în favoarea obligării multinaţionalelor largi la transparenţă fiscală, şi că iniţiativa este sprijinită de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker

Legislatorii finalizează deocamdată munca de evaluare a impactului. Cel mai probabil, o formă de iniţiativă legislativă va fi anunţată la începutul lunii aprilie şi va disponibilă consultării de către statele membre” a declarat una dintre surse, în timp ce alta a adăugat că propunerea „ţinteşte multinaţionalele mari,  şi nu doar pe cele europene.”

În mod normal, propunerile legislative ale uniunii în domeniul fiscal ar avea nevoie de un aviz unanim al tuturor statelor membre, însă oficialii au precizat că aceste propuneri vor fi, cel mai probabil, prezentate ca amendamente la directive deja existente, care ar putea fi astfel adoptate de o majoritate calificată – adică 55% din statele membre (16 din 28) însumând 65% din populaţia totală a Uniunii Europene.

Astfel, cele mai afectate companii în urma adoptării unor astfel de propuneri ar fi multinaţionale cu sediul în Statele Unite precum Google, Facebook sau Amazon, care ar fi nevoite să expună public date financiare semnificative. Studiile de evaluare a impactului ar fi arătat, conform surselor, că o astfel de lege nu ar afecta competitivitatea comercială a multinaţionalelor mari. Deocamdată, legislatorii nu au ajuns la un acord privind pragul încasărilor anuale peste care companiile ar fi nevoite să publice aceste date.

Precedentul Luxemburg: zeci de miliarde de euro în taxe pierdute de state membre UE prin şiretlicuri fiscale

Multe companii multinaţionale sunt suspectate de evaziune fiscală în ţările membre ale Uniunii Europene, fie prin tertipuri la limita legii, fie prin acorduri secrete cu guvernele unora dintre ţări, practici îngăduite de lipsa transparenţei financiare. 

În 2014, o investigaţie jurnalistică a Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor Investigativi a scos la iveală înţelegeri secrete între Luxemburg şi 30 de companii multinaţionale mari, precum Pepsi, Ikea sau FedEx care le asigura acestora din urmă un regim fiscal preferenţial, salvând plata a miliarde de euro în taxe.

Înţelegerea ar fi afectat încasările fiscale din mai multe ţări europene, deoarece companiile implicate foloseau diferite metode pentru a transfera încasările şi profitul impozabil către Luxemburg, deşi unele dintre ele ar fi avut doar o prezenţă simbolică în micuţa ţară vest-europeană.

În urma scandalului, legislatorii europeni au căutat să reducă astfel de portiţe legale pentru marile corporaţii în interiorul Uniunii. Comisarul European pentru Competiţie, daneza Margrethe Vestager,  a ordonat în ultimul an unui număr de 37 de companii multinaţionale acţionând în Olanda, Luxemburg sau Belgia să plătească sute de milioane de euro în taxe evitate statelor respective.

Legislaţia propusă ar fi benefică şi reputaţiei preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a fost prim-ministru şi ministru al Finanţelor în Luxemburg în timpul adoptării înţelegerilor cu multinaţionalele. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite