Talibanii nu vor avea acces la rezervele monetare ale Băncii Centrale afgane din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE
FOTO: EPA-EFE

Activele Băncii Centrale pe care guvernul afgan le deţine în SUA nu vor fi puse la dispoziţia talibanilor, a asigurat, luni, un responsabil al administraţiei preşedintelui Joe Biden, potrivit France Presse.

Conform sursei citate, marea majoritate a rezervelor monetare ale Băncii Centrale afgane nu se află în Afganistan, a precizat pentru AFP o sursa apropiată dosarului, fără ca totuşi să precizeze câte dintre aceste active sunt păstrate în Statele Unite, informează Agerpres.

Rezervele brute ale Băncii Centrale afgane se ridicau la 9,4 miliarde de dolari la sfârşitul lunii aprilie, potrivit Fondului Monetar Internaţional.

Afganistanul se afla luni în mâinile talibanilor după colapsul forţelor guvernamentale şi fuga în străinătate a preşedintelui Ashraf Ghani. Mii de persoane au încercat cu disperare, într-un haos total, să fugă din ţară de pe aeroportul din Kabul.

Potrivit EFE, marea de oameni a început să sosească încă de noaptea trecută pe aeroportul internaţional Hamid Karzai, din capitala afgană, mulţi dintre ei neavând nici măcar documente de călătorie sau viză.

Preluarea puterii de către talibani intervine în contextul în care SUA şi NATO au început în mai retragerea celor 9.500 de militari ai lor, între care 2.500 de americani, încă prezenţi în Afganistan.

Armin Laschet, liderul partidului conservator al Angelei Merkel şi candidat la postul de cancelar, a calificat luni retragerea trupelor occidentale drept "cel mai mare fiasco al NATO de la crearea sa", în 1949.

Ambasadorii ţărilor NATO vor participa marţi la o reuniune de urgenţă pentru a discuta despre situaţia din Afganistan, unde ţările occidentale încearcă să-şi accelereze operaţiunile de evacuare, a declarat un responsabil al Alianţei, relatează AFP.

Citeşte şi: 

China i-a recunoscut pe talibani ca fiind noua putere din Afganistan: Sunt „voinţa şi puterea” poporului afgan

Cine sunt talibanii: de la promisiunea de stabilitate la un regim de teroare

Imaginea SUA post-Afganistan. Blinken: „Nu este Saigon”. Două aspecte de urmărit în privinţa talibanilor

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite