Grupul Volkswagen, tamponat şi în China. Statul asiatic investighează compania în scandalul emisiilor poluante
0China investighează dacă vehiculele Volkswagen importate sau produse local respectă standardele referitoare la nivelul emisiilor poluante, urmând exemplul Statelor Unite, Europei şi Japoniei, care anchetează deja producătorul auto german după scandalul Dieselgate, relatează Bloomberg.
Niciunul dintre cele 11 milioane de vehicule diesel ale VW implicate în scandal nu este fabricat în China, iar aproximativ 1.900 dintre acestea au fost importate, se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Protecţia Mediului.
Ministerul a cerut VW să pună la dispoziţia autorităţilor date referitoare la respectarea reglementărilor în domeniul emisiilor.
Pe de altă parte, autoritatea de supravaghere a calităţii din China a anunţat că este „extrem de îngrijorată în privinţa mecanismului instalat pe automobilele diesel ale VW pentru reducerea emisiilor în timpul testelor şi va lua măsurile care se impun“, fără să precizeze care vor fi acestea.
Volkwagen, pentru care China este cea mai mare piaţă în funcţie de volumul vânzărilor, a anunţat că va rechema în service 1.950 de vehicule diesel importate, pentru corectarea softului ilegal.
Volkswagen are două companii mixte în statul asiatic, cu China FAW Group şi SAIC Motor, însă niciuna dintre societăţile în cauză nu este afectată, a anunţat grupul german, într-un comunicat.
„Volkswagen ar dori să îşi ceară scuze pentru orice inconvenient provocat clienţilor săi“, potrivit comunicatului în care compania să asigurări că va face tot ce este omeneşte posibil pentru a recâştiga încrederea pierdută.
BEi ar putea cere returnarea creditelor
Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) a anunţat că va analiza dacă Volkswagen i-a folosit împrumuturile pentru a trişa la testele emisiilor poluante ale vehiculelor diesel şi i-ar putea cere să returneze banii, a declarat Werner Hoyer, directorul general al BEI, unei publicaţii germane, transmite Reuters.
BEI a acordat VW împrumuturi în valoare de aproximativ 6,4 miliarde de euro, din 1990, între altele pentru dezvoltarea de motoare cu emisii reduse şi pentru înfiinţarea de fabrici în America de Sud, potrivit Sueddeutscche Zeitung.
Dintre aceste împrumuturi, circa 1,8 miliarde de euro sunt în derulare.