Giganţii energetici domină topul Fortune 500. Apple a ajuns pe poziţia a şasea, Facebook intră în clasament. Surpriza de pe primul loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Retailerul WalMart are cele mai mari vânzări dintre companiile americane FOTO Adevărul
Retailerul WalMart are cele mai mari vânzări dintre companiile americane FOTO Adevărul

Coloşii petrolieri domină în continuare topul Fortune 500 al celor mai mari companii americane, însă Apple se apropie rapid de vârf, ajungând de pe locul 17 până pe poziţia a şasea. Conglomeratele industriale, ca General Electric, General Motors şi Ford sunt şi ele prezente în top 10, alături de Berkshire Hathaway – holdingul lui Warren Buffett.

Pe prima poziţie se află, însă, retailerul american WalMart, care este înregistrat cu venituri de 469,9 miliarde de dolari şi un profit net de 16,99 miliarde.

Cel mai mare profit este înregistrat de către ExxonMobil, care se clasează pe poziţia a doua, după ce anul trecut a ocupat primul loc. Exxon a generat un profit net de 44,8 miliarde de dolari, la venituri de 449,9 miliarde. Din domeniul petrolier mai sunt prezente în top 10 şi Chevron, Philips 66 – fosta divizie de rafinare a ConocoPhilips – şi Valero Energy.

Prima companie cu pierderi din top este Hewlett-Packard, care este pe poziţia a 15-a. HP a avut anul trecut pierderi de 12,6 miliarde de dolari la venituri de 120,4 miliarde.

Facebook a intrat în top 500 pentru prima oară. Acum se clasează pe poziţia 498, după ce a fost pe 598 anul anterior.

Google a raportat un profit net de 10,7 miliarde de dolari la venituri de 52,2 miliarde şi ocupă poziţia a 55-a, însă este depăşită de doi alţi giganţi: IBM şi Microsoft. Prima a realizat un profit net de 16,6 miliarde de dolari iar cea din urmă de 16,9 miliarde.

Intel a realizat un rezultat net de 11 miliarde de dolari la vânzări de 53,3 miliarde şi ocupă poziţia 54, în timp ce Oracle este pe 80 cu o cifră de afaceri de 37,1 miliarde de dolari şi profit net de 9,98 miliarde.
 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite