Efectul sancţiunilor: Profitul Rosneft s-a prăbuşit cu 99%, până la doar 23 de milioane de dolari, în urma represaliilor şi a scăderii preţului la barilul de ţiţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigantul petrolier de stat Rosneft a raportat un profit de doar 23,3 de milioane de dolari pe trimestrul al treilea, mai puţin cu 99,3%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, o scădere masivă survenită în contextul sancţiunilor impuse de către Uniunea Europeană şi SUA şi a scăderii preţului ţiţeiului de la 110 dolari pe baril până la 83 de dolari.

Veniturile grupului au crescut cu 1,92% în cel de-al treilea trimestru, până la 32,1 miliarde de dolari, echivalent a 25,2 miliarde de euro.

Per total, în primele nouă luni, Rosneft a raportat un profit net de 6,1 miliarde de dolari (4,8 miliarde de euro), la venituri de 97,8 miliarde de dolari (76,7 miliarde de euro).

Producţia de ţiţei a companiei a rămas stabilă la 4,2 milioane de barili pe zi, în vreme ce producţia de gaze a urcat cu 56% în primele nouă luni, la 40,87 de miliarde de metri cubi.

Sancţiunile UE şi SUA au blocat accesul companiei la finanţare în Europa şi peste Ocean. Gigantul rus a cerut recent un ajutor de la stat în valoare de 49 de miliarde de dolari.

Rosneft este condusă de către Igor Sechin, fost vicepremier rus şi un aliat apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin. Grupul extrage circa 40% din producţia de petrol a Rusiei şi a achiziţionat anul trecut TNK-BP, al treilea producător de ţiţei din Rusia, pentru 55 de miliarde de dolari într-o tranzacţie în trei, cu grupul britanic BP şi câţiva oligarhi. 

Croit pe ruinele Yukos

Rosneft a devenit un jucător global după ce Rusia a confiscat activele Yukos, o fostă companie petrolieră deţinută de către oligarhul rus Mihail Hodorkovski. Acesta a făcut aproape 10 ani de închisoare, sub acuzaţiile de fraudă şi spălare de bani, fiind eliberat anul trecut. Procesul său şi demantelarea Yukos au fost mereu considerate drept acte politice în Occident. 

De altfel, Rusia a fost condamnată la Curtea de Arbitraj de la Haga la plata unei despăgubiri de 50 de miliarde de dolari pentru exproprierea activelor Yukos. Într-o altă decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat Rusia la plata a încă 2 miliarde de euro ca despăgubiri.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite