PNL vrea ca salariaţii din mediul privat să poată primi al 13-lea şi al 14-lea salariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalii au depus la Camera Deputaţilor o iniţiativă legislativă prin care să le fie acordat un al 13-lea şi un al 14-lea salariu angajaţilor din mediul privat, ei motivând că, astfel, România s-ar alinia la realitatea europeană.

Salariaţii ar primi, dacă această iniţiativă va avea o finalitate, un l 13-lea salariu înainte de Crăciun şi al 14-lea salariu înainte de concediu. Totodată, cele două salarii în plus ar urma să fie plătite de către companiile private din impozitul pe profit datorat statului, fără a depăşi plafonul de 20%.

„Ne dorim alinierea la realitatea europeană. Aşa cum sunt recompensaţi salariaţii din companiile profitabile din Germania, Franţa, Spania, Austria, Italia aşa trebuie să se întâmple şi în România. Discrepanţa veniturilor dintre salaiaţii din mediul privat şi cei din sistemul public este o realitate. Ca atare, PNL vine în întâmpinarea mediului de afaceri cu propunere de modificare a cadrului legal, prin care care salariaţii societăţilor comerciale cu capital integral privat au posibilitatea de a primi al al 13-lea şi al 14-lea salariu. Cheltuielile salariale vor fi deductibile din impozitul pe profit datorate de aceste societăţi în cuantum de 20%”, a declarat miercuri deputatul PNL Ion Ştefan într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului, scrie News.ro.

El a explicat că, prin această propunere, bugetul de stat nu va fi văduvit de anumite venituri, ci, dimpotrivă, vor fi încasări suplimentare la buget ca urmare a impozitului pe salariu şi a contribuţiilor sociale şi de sănătate, cheltuieli care vor fi suportate tot de societăţi prin acordarea acestor salarii.

„Adoptarea acestui proiect legislativ va avea un impact bugetar pozitiv. În românia sunt 3,7 milioane de salariaţi, de 3 ori mai mult decât în mediul public. Prin acordarea acestor salarii la bugetul de stat se vor încasa prin acordarea acestor salarii peste două miliarde de lei. Al 13-lea înainte de Crăciun şi al 14-lea înainte de concediul de odihnă”, a mai precizat deputatul PNL.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite