OFICIAL Drepturile de autor sunt luate din nou în considerare la calcularea indemnizaţiei pentru creşterea copilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
copii mame indemnizatie mfx

Veniturile din drepturile de autor sunt din nou luate în considerare la calcularea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. În Monitorul Oficial de luni a fost publicată ordonanţa de urgenţă care corectează această scăpare a Guvernului, după modificarea Codului Fiscal, la începutul acestui an.

Începând cu data de 23 martie, persoanele care au născut şi care au realizat venituri din drepturi de proprietate intelectuală primeau un cuantum diminuat faţă de cuantumul calculat pentru o persoană care a născut până la această dată.

Mai mult, în condiţiile în care părintele a realizat exclusiv venituri din drepturi de proprietate intelectuală, dreptul în sine la indemnizaţie pentru creşterea copilului a fost afectat prin neluarea în calcul nu doar a veniturilor, ci chiar a perioadei în care a fost realizat numai acest tip de venit, aceasta, după 23 martie 2018, nemaifiind perioadă de eligibilitate.

Aceste probleme au apărut deoarece modificările aduse de Guvern la Codul Fiscal la începutul acestui an au exclus din categoria veniturilor din activităţi independente veniturile din drepturi de proprietate intelectuală. Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală erau incluse în categoria veniturilor supuse impozitului pe venit care se luau în considerare la stabilirea drepturilor privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.

După 23 martie, excluderea lor din categoria veniturilor din activităţi independente a afectat o categorie importantă de persoane, precum persoane care lucrează în mass-media, producători de valori culturale, în brevetări de invenţii, desene, modele şi altele, şi care realizează acest tip de venituri. Mai precis, s-a diminuat cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului pentru aceste persoane.

Ce a modificat Guvernul                                                                         

Prin documentul publicat luni, se corectează acest efect neplăcut şi, în plus, se acordă o despăgubire pentru persoanele afectate.

Pentru persoanele cărora li s-a stabilit cuantumul indemnizaţiei lunare fără a fi luate în calcul veniturile din drepturi de proprietate intelectuală realizate începând cu data de 23 martie 2018, agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti au obligaţia de a stabili noul cuantum în termen de 60 de zile de la depunerea documentelor sau, după caz, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în cazul în care aceste documente sunt deja depuse.

Cuantumul stabilit se acordă începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, respectiv luni, 17 septembrie.

Diferenţele de sume între cuantumul indemnizaţiei lunare prevăzute de lege şi cuantumul plătit până la data stabilirii noului cuantum se plătesc până la data de 31 decembrie 2018.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite