Macroeconomia utilizării fondurilor europene: unele clarificări

La conferinţa organizată recent de Consiliul Fiscal şi Facultatea de economie şi afaceri a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi având tema ‘’Bugete publice în vremuri de pandemie” s-a vorbit adesea despre fondurile europene. Dar se impune lămurirea unui aspect esenţial legat de macroeconomia utilizării banilor europeni.

Nu arareori se afirmă că aceste resurse nu schimbă soarta unui deficit bugetar întrucât ele apar pe ambele laturi ale unui buget –atat la venituri cât şi la cheltuieli.  Merită să stărui pe această temă întrucât afirmaţia este numai parţial cu temei. Problematica utilizării fondurilor europene nu numai că trebuie să fie nuanţată, dar, mai ales în circumstatele actuale, ale apariţiei Planului european de redresare şi rezilienţă (care priveşte 750 miliarde euro ce se adaugă celor 1050 miliarde din bugetul UE) situaţia se modifică în mod radical.

Este adevărat că la un nivel constant al resurselor absorbite şi alte condiţii neschimbate (condiţia ceteris paribus), afirmaţia menţionată mai sus este valabilă, fiindcă resurse apar pe ambele laturi ale bugetului public. Deşi, chiar şi atunci, examinată fiind dinamica unui sistem se pot manifesta efecte dincolo de volumul resurselor; este ca şi cum într-o funcţie de producţie F(K,L,), cu K (capital) şi L (muncă) constante, un factor tehnic potenţează funcţia de producţie; ar fi acumulări cantitative ce dau naştere unui salt calitativ. 

Poate interveni şi situaţia când o mai eficientă alocare şi utilizare a resurselor conduce la un salt de producţie, de valoare adăugată –prin eficienţă mai înaltă în utilizarea resurselor. Şi se poate considera că o guvernare ce îşi propune să reducă cât mai mult din rente necuvenite, să lupte contra ineficienţei, şi care defineşte programe investiţionale cu efecte de antrenare superioare, renunţă la programe ce înseamnă risipă de resurse, poate vedea o dinamică a PIB-ului mai bună, un salt pe o altă traiectorie de creştere împreună cu o creştere a PIB-ului potenţial. Resursele europene pot stimula un proces amplu de utilizare mai bună, realocare, a resurselor într-o economie.

Vreau să subliniez un aspect ce are relevanţă pentru situaţia de acum în România, pentru gestiunea macroeconomică, mai ales în condiţiile pandemiei, ale crizei economice foarte severe:

• existenţa unui deficit structural mare al bugetului public (peste 4% din PIB), accentuat în execuţie de pandemie şi criză economică prin creşterea de cheltuieli şi reducere de încasări. Acest deficit reclamă o corecţie în următorii 3-4 ani, o consolidare bugetară, cu impact semnificativ asupra economiei.
• Dublarea practic a resurselor europene pentru România, ca stat membru al UE, în  perioada 2021-2024; fiindcă banii din Planul de redresare ar trebui absorbiţi în următorii trei ani alături de resurse din cadrul financiar multianual (bugetul UE).

Corecţia macroeconomică, adică aducerea deficitului bugetar la orizontul lui 2024 sub 3% din PIB, înseamnă “extracţie” de resurse din economie, prin reducere de cheltuieli şi creştere de venituri bugetare. Această “extracţie” (pentru reducerea deficitului bugetar), deşi făcută în beneficiul intertemporal al economiei şi potentialmente cu efect de atractor de resurse investionale din afară şi chiar din interior, cel puţin într-o primă fază afectează dinamica de creştere a PIB-ului; o poate încetini, chiar opri. Dacă absorbţia banilor europeni ar rămâne la nivelul mediu din anii trecuţi, corecţia macro ar afecta dinamica PIB-ului. Dacă însă, să zicem am avea o dublare (ceea ce nu este o ipoteză fantastică) a resurselor atrase, se poate contrabalansa efectul de extracţie de resurse. De pildă, dacă s-ar încerca o corecţie (reducere) a deficitului cu 2% din PIB într-un an, şi dacă această extracţie de resurse din sistem  prin bugetul public ar fi compensată de o absorbţie suplimentară, analogă ca volum , de resurse europene, impactul negativ asupra dinamicii PIB-ului ar fi mult atenuat. Este un aspect foarte important, pe care nu trebuie să îl subestimăm. Astfel, ar putea fi susţinute cererea şi oferta interne agregate chiar în condiţii de corecţie macroeconomică. Este de notat că aceste injecţii de resurse financiare ar ajuta şi finanţarea balanţei de plăţi. 

Cu cât absorbţia de resurse europene este mai mare şi mai bună calitativ (prin structură şi efecte de antrenare), cu atât se atenuează mai mult (se poate chiar anula) efectul contractionst al efortului de a reduce deficitul bugetar, fie corecţia macroeconomică realizată în mod gradual, pe câţiva ani.. 

Ca recapitulare: două sunt efectele de potenţare a activităţii economice produsă de fondurile europene: 1/ creşterea volumului de resurse, care ar fi efectul cantitativ; 2/ un efect de creştere a eficienţei printr-o mai bună utilizare a aceluiaşi volum de resurse. Din combinaţia aceasta se poate mult atenua, chiar anula impactul contractionst al corecţiei macroeconomice, al consolidării. Trebuie spus că o consolidare credibilă ar stimula investiţii, care s-ar adăuga la absorbţia de fonduri europene. Totul trebuie deci să fie judecat în dinamică.

Aceste precizări sunt necesare pentru a nu lăsa să persiste impresia că banii europeni nu contează pentru starea bugetului public decât în măsura în care substituie resurse utilizate anterior pentru acoperirea unor nevoi şi care ar fi reorientate în structura bugetului.