Indicele Robor la trei luni a scăzut la 2,74%
0Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 2,74%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).
Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
Joi, indicele a crescut la 2,75%, cel mai mare nivel din 15 octombrie 2014, când a fost 2,77%.
Până joi, indicele a crescut accelerat începând din 13 aprilie, când a atins nivelul de 2,07%.
Totodată, valoarea indicelui Robor la şase luni a stagnat vineri la 2,88%. Joi, acest indice a atins pragul de 2,88%, cel mai mare din 14 octombrie 2014, când a fost 2,91%.
BNR a anunţat, luni, creşterea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,25% la 2,50% pe an.