Indemnizaţia de creştere a copilului de 35.000 de euro a fost recalculată. Tăticul din Sibiu încasează acum puţin peste 1.000 de lei şi trebuie să dea banii înapoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indemnizaţia de creştere a copilului de 35.000 de euro pe care a încasat-o timp de patru luni un bărbat din judeţul Sibiu a fost recalculată, după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a stabilit că beneficiarul obţinuse venituri mult mai mici decât cele declarate, astfel că suma încasată în prezent este de puţin peste nivelul minim al indemnizaţiei, de 1.064 de lei. În plus, sumele deja încasate trebuie restituite.

După ce parlamentarii au decis să elimine plafonul de 3.400 de lei aplicat indemnizaţiilor de creştere a copilului, sibianul Liciniu Lupu a ajuns să încaseze o sumă lunată de 35.000 de euro. După patru luni însă, autorităţile s-au autosesizat şi au suspendat plata indemnizaţiei până la efectuarea unor verificări.  

Directorul Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Sibiu, Ioan Boţa, a declarat, vineri, pentru News.ro, că indemnizaţia de aproximativ 35.000 de euro pe care o primea un cetăţean din judeţul Sibiu a fost recalculată. ”Am primit de la ANAF o hârtie prin care se precizează alte sume decât cele pe care le-am avut iniţial. În urma raportului, a fost efectuată recalcularea indemnizaţiei. Nu este vorba despre o sistare a ei, ci de o recalculare”, a declarat Ioan Boţa.

Surse oficiale au precizat pentru News.ro că verificările efectuate de ANAF au constatat că sumele declarate de către beneficiarul indemnizaţiei erau mult mai mici decât veniturile. Cu toate acestea, veniturile fiind prevăzute în declaraţia de impunere de la ANAF, sibianul a plătit circa 100.000 de euro impozit aferent veniturilor declarate.

Indemnizaţia de creştere a copilului care i se cuvine bărbatului în baza veniturilor din salarii pe care le-a obţinut depăşeşte cu puţin minimul legal prevăzut de 1.064 de lei. Sibianul a încasat cele 35.000 de euro timp de patru luni, dar a primit deja acasă o decizie prin care i se comunică faptul că va trebui să restituie banii încasaţi în plus până acum.

În paralel, sibianul a contestat în instanţă raportul ANAF, iar dacă acesta rămâne definitiv va încerca să-şi recupereze de la stat banii plătiţi cu titlu de impozit. 

Bărbatul spune că declaraţiile sale de venituri pentru anii 2010-2015 au fost redactate de personal contabil de specialitate şi că au fost conforme realităţii, iar toate taxele şi impozitele datorate statului au fost achitate integral şi la timp, reprezentând "sume importante", în baza acestor venituri fiscalizate fiindu-i stabilită indemnizaţia.

"Declaraţiile mele de venituri pentru anii 2010-2015 au fost redactate de personal contabil de specialitate într-un moment în care nu se punea problema ca indemnizaţiile de creştere a copilului să nu mai fie plafonate. Toate declaraţiile mele de venituri au fost conforme realităţii şi mi-am achitat integral şi la timp toate taxele şi impozitele datorate statului român. Acestea au reprezentat sume importante. În baza acestor venituri fiscalizate mi s-a stabilit indemnizaţia”, scrie, într-un mesaj transmis News.ro, sibianul Liciniu Lupu.

El mai precizează că a crede că a dat declaraţii false fără să i se reproşeze ceva şi fără să existe vreun dosar în acest sens reprezintă "un atentat la minima inteligenţă a opiniei publice".

"Fără să doresc, în acest moment, să mă refer la abuzuri ale ANAF, aşa cum a făcut-o în mod repetat noua conducere politică a ţării, numeroşi oameni de afaceri şi alte persoane avizate, precizez doar că a crede că eu am dat declaraţii false fără să-mi reproşeze cineva ceva şi fără să existe un dosar în acest sens, este un atentat la minima inteligenţă a opiniei publice”, mai scrie în mesajul citat, Liciniu Lupu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite