Cum rezolvă Guvernul blocajul absorbţiei fondurilor europene: Primăriile au undă verde să se împrumute nelimitat de la bănci, că e mai ieftin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a ajuns la un impas pentru atragerea fondurilor europene, pentru că nu mai are bani pentru cofinanţare, Guvernul a găsit soluţia: a trimis autorităţile locale să se împrumute la bănci, deoarece beneficiază de dobânzi mai bune decât Trezoreria. De asemenea, primăriile au liber şi la depăşirea limitei de îndatorare.

Ministerul de Finanţe a trimis luni o precizare prin care identifică posibilităţile pe care le au autorităţile publice locale pentru a prefinanţa sau cofinanţa proiectele europene. Finanţele spun că cea mai bună soluţie este ca primăriile să se împrumute cu dobânzi mai bune decât cele ale Trezoreriei de la bănci comerciale sau de la alte instituţii de credit.

Autorităţile publice locale au posibilitatea să se împrumute cu dobânzi mai bune decât cele ale trezoreriei de la bănci comerciale sau de la alte instituţii de credit, pentru asigurarea pre-finanţării şi/sau co-finanţării proiectelor care beneficiază de fonduri europene nerambursabile”, se arată într-o notă a ministerului.

Liber la îndatorare                                                    

Prin acesta, Finanţele dau, totodată, undă verde la depăşirea limitei de îndatorare şi a plafoanelor de contractare şi a tragerilor aprobate pentru acest an.

În aceste situaţii, Unităţile Administrativ Teritoriale sunt exceptate de la obligaţia de a respecta: limita de îndatorare de 30%, prevăzută la art. 63 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; plafoanele de contractare şi tragerile aprobate pentru anul 2017 prin Legea nr. 5/2017 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2017”, se arată în nota finanţelor.

Comunicatul Finanţelor vine după un schimb de replici între Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, şi primarii, care au solicitat o Ordonanţă de Urgenţă prin care să primească bani de la Trezorerie pentru cofinanţarea proiectelor europene. Răspunsul vicepremierului Shhaideh a fost însă că nu mai sunt bani, plafonul de împrumut la nivel naţional fiind epuizat.

Fentează deficitul, dar creşte datoria publică

În vreme ce ministrul de Finanţe Viorel Ştefan a transmis numai că o soluţie e în studiu la direcţia de Trezorerie şi datorie publică, spunând că speră să vină cu o veste bună, anul trecut, Guvernul Cioloş a rezolvat această situaţie prin adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă prin care a alocat, din venituri din privatizare, 400 de milioane de lei pentru finalizarea proiectelor finanţate din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 şi Programul Operaţional sectorial Mediu 2007-2013.

Anul acesta, însă, dacă Guvernul ar face acelaşi lucru, ar însemna că ar creşte deficitul bugetar, în privinţa căruia oficialii şi-au asumat în mod insistent că nu vor depăşi ţinta de 3%, ignorând avertismentele Comisiei Europene şi ale Fondului Monetar Internaţional.

Evitând însă alocarea suplimentară de bani de la Trezorerie, guvernanţii fentează creşterea deficitului, dar cresc datoria publică, unde se contabilizează creditele, potrivit cursdeguvernare.ro.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite