Contribuţiile sociale vor fi plătite de angajaţi. Guvernul a aprobat modificările aduse Codului Fiscal
0OUG pentru modificarea Codului fiscal a fost adoptată în şedinţa de miercuri a Guvernului. Actul normativ prevede reducerea contribuţiilor sociale şi transferul lor de la angajator la angajat.
Controversata propunere, care a scos deja în stradă zeci de mii de salariaţi, a primit avizul Executivului, oficialii considerând că trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat va aduce o multitudine de beneficii.
“Ordonanţa aduce importante beneficii pentru cetăţeni cât şi pentru firmele care activează astăzi în România. Totodată se reduc contribuţiile sociale de la 39,25% la 37,25%, reducere cu 2 procente. O corelaţie cu aceste măsuri este o măsură care vizează transferul contribuţiilor de la angajator la angajat”, a spus ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa.
Adoptarea modificărilor privind transferul contribuţiilor a fost amânată de mai multe ori în ultimele două săptămâni.
Miercuri, deşi şedinţa de Guvern era programată iniţial pentru ora 15,00, după ce sindicaliştii au anunţat că vor începe să protesteze mai devreme, Executivul a devansat şedinţa pentru ora 13,00.
Te-ar putea interesa şi:
Guvernul a adoptat legea privind impozitarea multinaţionalelor