Preşedintele Comisiei economice din Senat: PSD-iştii mint când spun că au bani pentru pensii şi salarii!
0Bugetul nu are incluşi banii pentru pensii şi salarii, susţine preşedintele Comisiei economice din Senat, senatorul PNL Florin Cîţu, care arată că „PSD-iştii mint” când spun că au aceşti bani. După ce preşedintele Klaus Iohannis a lansat o întrebare către PSD în acest sens, Cîţu susţine că veniturile nu există încă, ci Guvernul se împrumută lunar pentru plata acestor cheltuieli.
Mesajul publicat de Florin Cîţu pe pagina sa de Facebook:
„PSD-iştii mint când spun că au bani pentru pensii şi salarii! Nu. Bugetul nu are incluşi banii pentru pensii şi salarii! În fiecare lună Guvernul se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE pentru a face rost de bani pentru pensii şi salarii. În primul trimestru a fost de nevoie de 5 miliarde de lei. Bani împrumutaţi cu dobândă. Acest comportament iresponsabil din partea acestor guverne ticsite de incompetenţi este decontat de generaţiile viitoare şi de sectorul privat de azi hărţuit cu ANAF, taxe, accize şi birocraţie.
Cel mai josnic este că totul este premeditat. PSD şi Dragnea îi urăsc pe tineri. Îi urăsc pentru că tinerii nu susţin bolsevismul lor.
Doar nişte incompetenţi şi iresponsabili ar împrumuta bani pentru plata cheltuielilor curente când soarta le-a dat pe mână o economie care creşte.
Iar incompetenţa nu se opreşte aici. Este susţinută de declaraţii publice de genul «da, banii pentru pensii şi salarii sunt prinşi în buget».
Acest gen de declaraţii arată clar că aceşti oameni nu au avut niciodată tangenţă nu doar cu sectorul privat dar nici măcar cu finanţele publice.
În buget sunt incluse cheltuielile cu pensii şi salarii iar veniturile pentru plata acestora sunt estimate. Aceste venituri nu există încă. Trebuie colectate sau împrumutate.
Să luăm exemplu 2017. Un an în care nu au fost bani pentru pensii şi salarii. Veniturile colectate la buget au fost mai mici decât cele estimate deşi au fost introduse taxe noi şi au fost luaţi banii de investiţii ai companiilor de stat.
Când tragem linie vedem că în 2017 guvernul a împrumutat aproximativ 25 de miliarde lei şi a redus cheltuielile cu 20 miliarde lei de la investiţii (dar şi alte cheltuieli au fost tăiate) pentru a putea plăti pensiile şi salariile. Peste două treimi din cheltuielile bugetare sunt pentru pensii şi salarii, de aici şi problemele de finanţare.
Investitorii nu vor să te finanţeze pentru cheltieli curente pentru că ştiu că nu vei avea bani în viitor să-ţi plăteşti datoriile. Cine nu investeşte astăzi nu are cum să crească în viitor. Aşa că investitorii ştiu foarte bine că vor fi nevoiţi să aştepte să iei tu, stat român, un împrumut de la FMI. Sau şi mai rău ştiu că vor fi făcuţi ţapi ispăşitori de guvernanţii care vor veni şi vor tăia salarii şi pensii pentru a plăti datoriile către investitorii «lacomi». Aşa că mai bine nu te împrumută. Dar dacă tot vrei să iei bani cu împrumut atunci îţi dau cu dobândă mare, gândesc pe bună dreptate investitorii.
Pentru că România nu mai are ministru de finanţe, răspund eu. NU, nu sunt bani pentru pensii şi salarii!
Guvernul trăieşte pe datorie. Se împrumută lunar la dobânzile cele mai mari din UE pentru a plăti cheltuielile curente. În 2018 trebuie să se împrumute în total 74 miliarde lei (asta în cel mai bun caz). O schemă piramidală care în curând se va dărâma”.