Cel mai slab leu din ultimii 5 ani, pe fondul tensiunilor politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
leu/euro mfax

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă de 4,5957 lei/euro, în creştere cu 0,1% faţă de nivelul precedent, în contrast cu tendinţa regională, în condiţiile în care situaţia politică tensionată din România şi depunerea unei moţiuni de cenzură de către alianţa PSD-ALDE împotriva propriului guvern afectează moneda naţională.

Luni, BNR a afişat un curs de 4,5859 lei/euro.

Un nivel atât de ridicat al cusului de schimb euro/leu nu a mai fost atins din 3 august 2012, când cursul BNR a fost de 4,6481 lei/euro, nivel care rămas până acum maxim istoric. 

Nivelul maxim istoric din 2012 a fost atins tot pe fondul unor tensiuni politice majore din România, în perioada suspendării preşedintelui de atunci, Traian Băsescu, de către majoritatea USL din Parlament. 

Leul s-a depreciat semnificativ începând de joi, după ruptura apărută între liderul PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Sorin Grindeanu, şi în condiţiile în care alianţa PSD-ALDE a iniţiat o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern.

Apropierea votului pe moţiunea de cenzură, programat pentru miercuri, a mărit presiunea asupra leului, spun analiştii. 

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat de la 4.0984 lei la 4,1189 lei.

Totodată, cursul francului elveţian a crescut de la 4,2167 lei la 4,2327 lei.

captura
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite