Ce impact are legea salarizării unitare pentru angajaţii din Sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
medici

Legea salarizării unitare aduce riscuri majore pentru angajaţii din Sănătate, fiind deja vizibile aspecte ce ţin de inadecvare la realitate, arată o analiză a impactului potenţial comandată de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”.

Concluziile acestei analize arată că în lege este folosită în mod ambiguu formula „creşteri salariale”, deoarece creşterea tinde să fie concentrată pe salariile de bază, impactul asupra veniturilor fiind de fapt mult mai mic.

De asemenea, potrivit analizei, bună parte din câştigul aferent salariului de bază este realizată de fapt pe seama scăderii sporurilor. „Plimbarea banilor dintr-un capitol în altul” nu este o creştere salarială reală, arată raportul.

Potrivit acestuia, salariaţii din sănătate vor fi cei mai afectaţi de schimbarea sistemului la capitolul pierderi, existând riscul imposibilităţii de a compensa suficient aceste pierderi prin creşterea salariului de bază.

Mai mult, absenţa tradiţionalelor analize tehnice, realizate la nivel de experţi, riscă să conducă la erori grosolane, similare celor existente în legea nr. 250/2016, se mai arată în analiză, care poate fi citită aici.

Recomandări ale analizei

Potrivit analizei, organizarea salarizării pe baza coeficienţilor de ierarhizare este cea mai bună soluţie pentru o construcţie logică a sistemului de salarizare. 

De asemenea, având în vedere riscul „plimbării unor sume” de la un capitol al altul, ce ar putea figura drept creştere salarială, o recomandare este ca analizele să fie efectuate în funcţie de salariul brut total şi nu în funcţie de salariul de bază brut, în cazul medicilor care efectuează gărzi operând, separat, cu o cuantificarea a veniturilor brute din aferente acestor activităţi/CIM-urilor suplimentare. 

De asemenea, pentru a evita efectele negative ale creşterilor salariale diferenţiate în timp pentru diferitele categorii profesionale din Sănătate, analiza arată că este necesară apelarea la soluţia uno ictu a tuturor creşterilor pentru toţi salariaţii din acest sector, respectiv la începutul anului 2018. 

Mai mult, pentru a nu determina distorsiuni majore în sistemul de Sănătate se impune eliminarea, pentru acest sector, a limitei 30% din sumele aferente salariilor de bază, stabilită pentru sporuri şi alte cheltuieli asimilate.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” transmite că a înregistrat la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi la Ministerul Sănătăţii prima versiune a acestei analize de impact, solicitându-le totodată demararea unor întâlniri pe tema analizelor tehnice ale proiectului de lege, pentru a avea garanţia că promisiunile Guvernului vor fi transpuse în practică.

Federaţia mai arată, de asemenea, că obiectivul unei abordări tehnice îl constituie eliminarea riscului de-a ajunge la pierderi salariale pentru salariaţii din Sănătate, acestea putând fi generate fie de erorile de construcţie a legii fie din cauza unui nou mod de a gândi salarizarea în sistemul bugetar, inadecvat pentru sectorul sanitar.

Marţi au avut loc la Ministerul Muncii discuţii privind proiectul Legii salarizării unitare cu sindicaliştii din sănătate şi asistenţă socială.

Preşedintele sindicatului SANITAS, Leonard Bărăscu, declara la finalul întâlnirii că proiectul Legii salarizării unitare este foarte bun, procentul de creştere în domeniul sănătăţii fiind, în medie, de 56,6% până în 2021.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite