Ţigările se scumpesc de la 1 iunie. Majorări continue ale accizei la ţigarete până în 2021

Ţigările se
scumpesc de la 1 iunie. Majorări continue ale accizei la ţigarete până în 2021

Guvernul plănuieşte să majoreze acciza la ţigări în fiecare an, până în 2021, ca parte a măsurilor pregătite pentru creşterea veniturilor bugetare. Prima scumpire va avea loc chiar de la 1 iunie 2017.

Ştiri pe aceeaşi temă

Măsurile vor fi transpuse în legislaţie prin amendamente la Codul Fiscal, iar majorarea cu 1% a accizelor la ţigarete de la 1 iunie 2017 se va face prin amendarea Ordonanţei de urgenţă 3/2017, pentru modificarea legii privind Codul Fiscal, aflată la Comisia de buget a Camerei, Deputaţilor, în fază de raport. Măsurile sunt incluse şi în programul de convergenţă aprobat vineri de Guvern şi care va fi trimis Comisiei Europene.

Cum vor creşte preţurile            

De la 1 iulie, astfel, nivelul accizei va creşte cu 1%, de la 435,58 lei/1.000 ţigarete la 439,94 lei/1.000 ţigarete, relevă documentul aprobat de Guvern, prezentat de profit.ro. Impactul pozitiv la buget al măsurii este estimat la 90 milioane lei numai pentru acest an, potrivit documentului.

Un pachet de ţigări se va scumpi, aşadar, cu 10 bani, începând cu 1 iunie. Această scumpire include impactul majorării accizei, de 8,72 bani pe pachet, la care se adaugă taxa pe valoare adăugată (TVA) aferentă.

Ministerul de Finanţe intenţionează să majoreze acciza şi în anii următori, cu câte 2% anual. Astfel, acciza va creşte în 2018, până la 448,74 lei/1.000 de ţigarete, în 2019, la 457,71 lei pe mia de ţigarete, şi în 2020, la 466,86 lei/1.000 de ţigarete. În 2021, acciza pe ţigarete va ajunge la 476,20 lei/mia de ţigarete.

Impactul asupra preţului unui pachet de ţigări va fi, până în 2021, de 0,8 lei, la care se adaugă TVA aferentă, astfel că un pachet de ţigări va fi mai scump cu un leu.

În schimb, un impact l-ar putea avea şi indexarea cu rata inflaţiei, potrivit profit.ro. Nivelul accizelor pentru ţigarete se actualizează anual, începând cu data de 1 aprilie, cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie. Dacă indexarea cu rata inflaţiei va fi adăugată scumpirilor anuale planificate de Guvern, pachetul de ţigări s-ar putea scumpi suplimentar.

Producătorii apreciază decizia

Producătorii de ţigarete din România se aşteptau la o astfel de decizie şi apreciază intenţia Guvernului.

Gilda Lazăr, director de comunicare al JTI România, a spus, pentru Capital, că era de aşteptat o creştere a accizei totale, dat fiind faptul că nu a fost inflaţie în 2016.

Gemma Web, CEO British American Tobacco, susţine că introducerea unui calendar de acciză pentru următorii 5 ani permite proiectarea încasărilor la bugetul de stat pentru o perioadă de timp rezonabilă, oferind în acelaşi timp producătorilor stabilitatea necesară desfăşurării activităţii şi continuării investiţiilor în România.

„Tocmai de aceea, apreciem faptul că decizia Guvernului a implicat şi consultări cu industria. British American Tobacco a susţinut că un calendar clar de acciză va asigura creşterea şi sustenabilitatea veniturilor bugetare din taxarea comerţului legal fără a prejudicia eforturile în desfăşurare pentru diminuarea traficului ilicit", a precizat Web, într-un comunicat de presă.

citeste totul despre: