STUDIU 15% din angajaţii români ar încălca normele de etică pentru a obţine un salariu mai mare

STUDIU 15% din angajaţii români ar încălca
normele de etică pentru a obţine un salariu mai mare

Deşi o treime dintre români consideră că luarea de mită se întâmplă frecvent în mediul de afaceri local, doar 15% spun că ar acţiona imoral ca să avanseze în carieră sau ca să obţină un salariu mai mare, arată studiul EY EMEIA Fraud Survey privind practicile legate de corupţie din Europa, Orientul Mijlociu, India şi Africa (zona EMEIA).

Ştiri pe aceeaşi temă

Prin acţiuni imorale înţelegem ignorarea comportamentului non-etic din echipa lor sau al furnizorilor şi colaboratorilor, furnizarea de informaţii false echipei de management şi/sau inducerea în eroare a auditorilor sau a organismelor de reglementare şi control.

Studiul arată că puţini angajaţi români ar recurge la o raportare falsă a performanţelor lor: doar 3% dintre respondenţii români spun că ar transmite informaţii false echipei de management pentru a avansa în carieră sau pentru a primi o mărire de salariu. 16% dintre angajaţii intervievaţi spun că ar fi dispuşi să dea mită într-o situaţie de care depinde supravieţuirea companiei. Media este mai mică decât cea est-europeană (19%), însă mai mare decât cea din pieţele dezvoltate (11%).

Simona Radu, Director Executiv Fraud Investigation and Dispute Services EY România, spune: „Companiile activează într-un mediu de business din ce în ce mai impredictibil. Nemulţumirile generale legate de efectele globalizării, instabilitatea politică şi creşterea economică încetinită chiar şi pe pieţele emergente pun presiuni enorme asupra companiilor. Cu toate acestea, ţintele de performanţă ale acestora rămân ambiţioase şi sunt nevoite să se reinventeze constant. În acest context, metodele de fraudă sunt tot mai sofisticate, aşa cum şi oportunităţile sunt tot mai numeroase. Devine imperios necesar pentru orice companie să-şi creeze mecanisme complexe şi eficiente pentru a preîntâmpina şi a combate frauda”.

Circa 82% dintre reprezentanţii companiilor româneşti sondate consideră că o condamnare în instanţă este factorul principal care ar putea împiedica frauda şi corupţia.

Violarea vieţii private                                                                                    

În ceea ce priveşte depistarea comportamentelor imorale, 65% dintre angajaţii români cred că monitorizarea e-mail-urilor e o violare a vieţii private, la fel şi monitorizarea telefoanelor (63%), a conversaţiilor pe instant messenger (61%) şi a conturilor de social media (59%).

Nu puţini sunt românii care au luat în considerare demisia atunci când au fost puşi în faţa unui comportament imoral. 22% spun că au luat în considerare opţiunea şi chiar au demisionat (faţă de doar 12% la nivel global). 37% au luat-o în considerare, dar au rămas în aceeaşi companie.

În ceea ce priveşte raportarea comportamentului non-etic, în ciuda presiunii interne de a menţine tăcerea, românii se află pe locul patru, cu 19 procente (după Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Turcia). Grija pentru siguranţa personală este factorul principal care îi determină pe angajaţii români să nu raporteze incidentele legate de fraudă, mită sau corupţie la serviciu. În jur de 30% dintre ei menţionează şi grija legată de avansarea în carieră sau de oportunităţile oferite de alte companii.

Pentru sondajul din România au fost realizate 100 de interviuri, cu oameni din companii cu peste 500 de angajaţi.

citeste totul despre: