FOTO Romcab trimite peste graniţă cabluri electrice de peste 30 de milioane de euro. Cum arată fabrica de la Acăţari, o investiţie de 14 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reluarea exploatării de la Roşia Poieni de către compania de stat Cupru Min, care în prezent se află în căutarea unui investitor, ar reprezenta „mană cerească“ pentru producătorul de cabluri şi conductori electrici Romcab, a declarat omul de afaceri Zoltan Prosszer, care deţine 69% din compania din Târgu Mureş prin firma Sadalbari.

„Reactivarea Cupru Min ar fi mană cerească pentru noi. Noi cumpărăm acum cupru de la traderi locali care importă din ţări din Europa, cum sunt Polonia sau Germania“, a spus Prosszer. 

Cuprul este principala materie primă folosită în procesul de fabricaţie a cablurilor, iar preţul acestuia, care variază în funcţie de cotaţia de pe bursele externe, are o influenţă foarte mare asupta acitivităţii companiei.  

Romcab cumpără aluminiul de la Alro Slatina, iar materialele izolatoare le achiziţionează din România, de la Prodplast, Teraplast şi Oltchim, dar şi din Italia. Astfel, doar cuprul este adus de peste graniţă. 

Strategia Ministerului Economiei pentru Cuprumin, companie care are cele mai mari rezerve de cupru din ţară, vizează atragerea de investitori sub forma unui contract comercial cu plata în avans a cantităţii de concentrat de cupru rezultată în urma exploatării.

Doi dintre cei trei investitori interesaţi să cumpere concentratul de cupru de la Cuprumin, Yildirim Holding (Turcia) şi Trafigura (Olanda), au rămas în cursă, după ce Glencore (Elveţia) a avut „omisiuni“ în privinţa scrisorii de garanţie bancară. Varujan Vosganian, ministrul Economiei, a declarat recent că speră ca procesul de atragere a unui investitor să fie finalizat la jumătatea lunii octombrie. 

Peste 55% din producţie merge la export

Compania Romcab Târgu Mureş, listată pe piaţa Rasdaq, a înregistrat anul trecut un profit de 1,56 milioane de euro, la o cifră de afaceri de 60,9 milioane de euro, potrivit datelor publicate pe portalul Ministerului Finanţelor. Pentru acest an, compania îşi propune să atingă o cifră de afaceri de 80 de milioane de euro, iar pentru 2014 – 120 de milioane de euro.  

Aproximativ 55% din producţia de cabluri electrice a companiei Romcab merge la export, în ţări precum Bulgaria, Ungaria, Cehia, Croaţia Polonia şi Austria, dar şi în Rusia şi Turcia. 

„Strategia noastră este să livrăm pe o arie de 1.000 de kilometri în jurul oraşului Târgu Mureş. Exportăm îm Bulgaria, Ungaria, Cehia, Croaţia, Polonia şi Austria. Vrem să creştem exporturile până la 70% din producţie în 201. Cererea de afară este mai mare decât pe piaţa locală, acolo potenţialul este mai mare“, a declarat Csaba Gombos, directorul operaţional al Romcab.  

Acţionarii Romcab îşi propun să devină cel mai important producător de cabluri din Europa de Est în următorii ani, iar pentru 2013 ţintesc o cotă de piaţă de peste 10%.

Principalii competitori ai Romcab sunt ICME Ecab, Prysmian, Iproeb şi Electroplast. 

Investiţie într-o nouă fabrică la Acăţari

Pe lângă fabrica veche din Târgu Mureş, compania are din toamna anului trecut o nouă unitate modernă în localitatea Acăţari, la 12 kilometri distanţă de minicipiu. Investiţia, demarată în august 2011, s-a ridicat la aproximativ 61 de milioane de lei şi a fost realizată prin intermediul unui proiect pe fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice. Finanţarea nerambursabilă s-a ridicat la aproximativ 20 de milioane de euro. De asemenea, pentru construcţia noii fabrici, banca de stat EximBank a acordat un mix de produse (credit de investiţii, garanţii, asigurări) în valoare de 200 de milioane de lei.

Fabrica din Târgu Mureş se întinde pe 43.000 de metri pătraţi cu o suprafaţă construită de 30.000 de metri pătraţi, în timp ce unitatea de la Acăţari se întinde pe 100.000 de metri pătraţi, cu o suprafaţă construită de 12.000 de metri pătraţi. 

Acum, la cele două fabrici Romcab lucrează 360 de persoane, cu 70 mai multe decât la sfârşitul lui 2012. Până la finele lui 2014, proprietarul Romcab îşi propune să ajungă la 450 de angajaţi. Asta şi pentru că în acest an capacitatea de producţie va creşte cu 40%, iar anul viitor cu 40-50%, potrivit directorului operaţional al companiei. 

„Angajările continuă pentru că activitatea este în creştere. Acum este sezon maxim de vânzări, începe în septembrie şi ţine până în decembrie“, a spus Gombos. 

Din cei 360 de angajaţi ai Romcab, aproximativ 65% sunt muncitori, majoritatea calificaţi. La fabrica din Acăţari, un muncitor calificat are un salariu de 250-300 de euro net, potrivit reprezentantului companiei. 

La Acăţari se lucrează în trei schimburi, inclusiv sâmbăta şi duminica, câte şapte muncitori pe schimb, plus inginerii. Gombos spune că numărul mic de angajaţi pe schimb se datorează tehnologiei avansate, totul fiind automatizat. El a adăugat că forţa de muncă este atrasă din Târgu Mureş şi din localităţile apropiate municipiului, iar calificarea se face în fabrică, se creează echipe cu tineri care sunt coordonate de persoane cu experienţă. 

Romcab vrea să mai investească alte 14 milioane de euro până la sfârşitul anului viitor pentru creşterea capacităţii de producţie de la cele două fabrici din judeţul Mureş. În prezent, acţionarii companiei se află în discuţii avansate cu Volksbank pentru contractarea unui împrumut de 4 milioane de euro în vederea construirii unui depozit la fabrica din Acăţari. Proprietarul Romcab îşi propune ca depozitul să fie finalizat în maximum cinci luni de la contractarea creditului. 

Romcab urmază să semneze şi contractul de finanţare nerambursabilă de 30 de milioane de euro, cu cofinanţare 50% de la Uniunea Europeană, pentru înlocuirea utilajelor vechi de la fabrica din Târgu Mureş cu altele noi în vederea reducerii consumului de energie. 

„La fabrica din Târgu Mureş sunt fosolite utilaje vechi şi de peste 30 de ani, dar s-a început modernizarea. Am vrut iniţial să ne mutăm cu totul la Acăţari, dar am renunţat, fabricile vor lucra în paralel“, a spus Prosszer.     

„Piaţa componentelor auto din România este paradisul investitorilor“

Principalii clienţi ai producătorului de cabluri şi conductori electrici sunt industria auro, companiile din infrastructură şi construcţii, dar şi cele de transmisie date şi telefonie. 

Principalii clienţi din industria de componente auto sunt elphi, care livrează pentru Opel, dar şi Ferrari, Sews România, Elba, care livrează pentru Dacia, Aprilia, Moto Guzzi şi Piaggio. 

„Piaţa auto şi a componentelor auto din România este paradisul investitorilor. Mulţi au mutat producţia aici din alte ţări. Toţi marii producători de cablaje auto sunt aici. Avem ca atuuri forţa de muncă ieftină şi know-howul. Avem Dacia aici, know-howul a rămas chiar dacă tehnologia s-a schimbat“, a spus Gombos. 

Din industria electrică şi electrocasnică, Romcab are clienţi precum Artic Arcelik, Vestfrost, Electromureş şi Electroaparataj. Pe partea d infrastructură, Romcab livrează pentru Enel şi Electroputere. 

Prelungitorul românesc, produs de lux

La secţia injectare de la fabrica din Târgu Mureş lucrează 24 de persoane, în trei schimburi, unde se produs în fiecare lună câte 200.000 de cordoane şi aproximativ 700.000 de piese injectate, manşoane sau cutii de conexiuni. Aici se produc şi prelungitoare. 

„Facem şi prelungitoare, dar nu le cumpără nimeni pentru că legislaţia internă permite intrarea pe piaţă a produselor chinezeşti. Astfel, prelungitorul a ajuns să fie văzut ca produs de lux“, a spus Prosszer. 

Şase ani în insolvenţă

Romcab Târgu Mureş a ieşit din insolvenţă în 2010, după şase ani de reorganizare judiciară. Doar un mic procent din societăţile care intră în procedură de insolvenţa reuşesc să se salveze de la faliment. Romcab a intrat în insolvenţă în anul 2004, după ce a girat un credit al fostului acţionar majoritar, grupul Paneuro, perioadă în care a reuşit să-şi reducă datoriile de la 45 de milioane de lei la 13,1 milioane de lei, cât se cifrau la finele anului 2009.

În cei şase ani, cât s-a aflat sub reorganizare judiciară, Romcab nu a beneficiat de niciun fel de finanţare şi a avut neplăceri în relaţiile cu clienţii şi cu furnizorii. Cu toate acestea, compania a reuşit să încheie pe profit în fiecare an.

Morgan Stanley, acţionar la Romcab

Acţionarii producătorului Romcab sunt firma Sadalbari din Târgu Mureş (69%), al cărei proprietar este omul de afaceri Zoltan Prosszer, grupul bancar Morgan Stanley (22,29%), un fond de investiţii olandez (aproximativ 5%) şi alţi mici acţionari. 

Prosszer spune că Romcab lucrează la o emisiune de obligaţiuni convertibile în acţiuni, dar are în vedere şi majorarea capitalului prin atragerea de noi parteneri. De asemenea, acţionarul Romcab vizează trecerea de pe piaţa Rasdaq pe categoria I a Bursei de Valori Bucureşti. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite