România a importat produse alimentare, băuturi şi tutun cu 70% mai mult decât în 2012. 49% din intermediarii români sunt în prag de insolvenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un studiu privind comerţul cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun arată că peste o treime din companii au înregistrat o scădere a veniturilor, iar 49% un risc de insolvenţă peste medie şi mare.

În sectorul comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun, peste o treime  dintre companii au avut o scădere a veniturilor, iar 40% un risc de insolvenţă peste medie, se arată într-un studiu realizat de Coface pe segmentul comerţului cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun.

Potrivit acestuia, valoarea importurilor din ţările din Uniunea Europeană pentru produse alimentare, băuturi şi tutun se constată o traiectorie pozitivă in perioada 2012-2017. Mai mult decât atât, valoarea importurilor din anul 2017 faţă de 2012 a crescut semnificativ, cu 69%.

Banii sunt încasaţi cu dificultate

În plus, durata medie de plată a datoriilor pe termen scurt în 2016 a fost de 76 de zile, în uşoară creştere faţă de anul anterior, respectiv 74 de zile, în timp ce durata medie de colectare a creanţelor în sectorul analizat s-a redus la 33 de zile în 2016, faţă de 67 de zile, în 2014. Rezultă că autonomia financiară a companiilor din acest sector este dependentă de încasarea creanţelor, cu atât mai mult cu cât ciclul de conversie a banilor rămâne negativ, cu un nivel de -9 zile în 2016. Valoarea negativă este dată de o durată de rotaţie a stocurilor mică, în comparaţie cu alte sectoare şi de o durată medie de încasare a creanţelor în scădere, ceea ce confirmă apelul la creditul comercial primit din partea furnizorilor.

Pentru analiza curentă au fost agregate datele a 2.735 de companii care au depus datele financiare pentru 2016 şi care au generat o cifră de afaceri consolidata de 23,02 miliarde de lei. 

„Orizontul de finanţare rămâne cu precădere unul pe termen scurt, 85% din total datorii fiind  curente, procentaj în creştere, în condiţiile în care peste jumătate dintre jucătorii din piaţă au un grad de îndatorare ce depăşeşte 80%. Mai mult, 54% din companiile din acest sector îşi plătesc datoriile mai târziu decât le-ar permite ciclul operaţional, ceea ce crează premisele unui dezechilibru financiar”, a declarat Nicoleta Mărunţelu, Senior Financial Analyst, Coface România.

Investiţii nesemnificative

Pe parcursul anului 2016, companiile din sectorul analizat au alocat investiţii nesemnificative pentru extinderea activelor fixe. După maximul din 2012, se remarcă fluctuaţii între 2013 - 2016, doar 59% efectuând investiţii în 2016, cu un raport Capex/ Amortizare supraunitar. 

Anul 2017 marchează şi cel mai mare număr de companii (20) cu incidente în perioada 2011-2018. De menţionat este că două companii au înregistrat 46% din numărul total de incidente bancare apărute în ultimii 8 ani. De asemenea, dacă ne uităm din punct de vedere trimestrial la 2016 şi 2017, se poate observa o traiectorie fluctuantă, care a culminat cu vârful din ultimul trimestrul al anului 2017 (141 incidente minore şi 507 incidente majore).

Numărul companiilor cu restanţe către stat a scăzut, dar au crescut datoriile

„Analiza comportamentului de plată la nivelul sectorului comerţului cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun arată semnale de înrăutăţire a acestuia. 2017 a marcat maximul din punct de vedere al numărului de companii cu incidente de plată în randul companiilor cu cifra de afaceri mai mare de 1 milion de euro, precum şi din perspectiva numărului total de incidente. Este îngrijorător faptul că deşi numărul de companii cu datorii la bugetul de stat a scăzut în 2017, probabil ca urmare a pragurilor introduse de ANAF, valoarea datoriilor a crescut foarte mult, fiind de peste 13 de ori mai mare decât în 2010”, a declarat Alexandru Fotia, Senior Financial Analyst, Coface România.

Tendinţe de consum 

Cheltuielile totale de consum medii lunare pe o gospodărie în ultimele 7 trimestre sunt într-o continuă creştere. În medie, produsele agroalimentare, băuturile alcoolice şi nealcoolice şi tutunul reprezintă 43% din total cheltuielilor. Aceste două categorii de cheltuieli au avut şi ele o traiectorie ascendentă în fiecare trimestru din 2016, respectiv 2017.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite