Remus Borza: Hidroelectrica nu va ieşi din insolvenţă anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hidroelectrica nu va ieşi din insolvenţă în acest an, aşa cum era anticipat iniţial, din cauza duratei mari a proceselor aflate în derulare, a declarat administratorul judiciar al producătorului de energie, avocatul Remus Borza.

Compania a intrat pentru a doua oară în insolvenţă la începutul anului 2014 şi este condusă de un administrator numit de justiţie.

Hidroelectrica a fost nevoită să se declare prima oară în insolvenţă în 2012, din cauza secetei severe şi a unor contracte prin care a vândut electricitate sub preţurile din piaţă, înregistrând pierderi de 1,4 miliarde de dolari pe parcursul a şase ani.

Compania a trecut printr-un proces de restructurare, anul trecut obţinând un profit record, şi a anulat contractele nerentabile.

Beneficiarii acelor contracte au contestat însă anularea acestora, iar Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă în urma unei decizii a justiţiei şi ar fi urmat să iasă din această stare în iunie 2015.

Procesele avansează foarte lent

"Procesele avansează foarte lent. În mod sigur Hidroelectrica nu va ieşi din insolvenţă în acest an. Sperăm anul viitor", a declarat Borza pentru Reuters, adăugând că Hidroelectrica mai are 19 procese în derulare, din numărul iniţial de 75.

Guvernul premierului Victor Ponta a convenit în cadrul acordului de 4 miliarde de euro cu FMI şi Comisia Europeană să listeze la bursă o participaţie minoritară la Hidroelectrica.

În perioada de insolvenţă, Hidroelectrica a angajat consultanţi pentru pregătirea ofertei publice iniţiale, iar Borza a spus că oferta de acţiuni ar putea avea loc la 3-4 luni după încheierea insolvenţei.

Fondul Proprietatea, singurul acţionar minoritar al Hidroelectrica, evaluează participaţia de 20% deţinută la aceasta la 494 de milioane de euro, ceea ce implică o valoare a întregii companii de circa 2,5 miliarde de euro.

Hidroelectrica a înregistrat anul trecut un profit brut de 1,2 miliarde de lei (294 milioane dolari) şi a produs 18,2 terawaţi de electricitate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite