Procesele iniţiate împotriva RCS&RDS ar putea falimenta compania

Procesele iniţiate împotriva RCS&RDS ar putea falimenta compania

Numeroasele litigii şi investigaţii declanşate împotriva RCS&RDS, prin care i se cere plata unor daune sau despăgubiri de peste 150 milioane euro sau riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri ori pierderea parţială a unor investiţii, ar putea afecta grav activitatea companiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe lângă deja cunoscutele procese cu Antena Grup, RCS&RDS are o sumedenie de litigii în curs de soluţionare cu Electrica Distribuţie Transilvania Nord, Centrul National al Cinematografiei şi Grupul Intact Media, termenele pentru unele dintre acestea fiind în luna septembrie, după cum se arată într-un raport al Digi Communications NV remis Bursei de Valori Bucureşti.

Potrivit acestuia, în urma soluţionării litigiului cu Electrica Distributie Transilvania Nord în privinţa unui contract de concesiune dintre RCS&RDS şi municipialitatea Oradea, compania ar putea pierde parţial investiţia în canalul de cabluri subterane.

Pe lângă toate acestea, compania riscă o amendă de până la 10% din cifra sa de afaceri, în cazul în care nu respectă angajamentele asumate faţă de Consiliul Concurenţei, în urma investigaţiei declanşate cu privire la interconectarea cu piaţa telecomunicaţiilor.

Raportat la profitul de 16 milioane euro, realizat de Digi Communication NV în T2 din acest an, faţă de pierderea de 6,5 mil euro din T2 din 2016, despăgubirile de 150 mil euro, pierderea investiţiilor şi posibila amendă de la Concurenţă înseamnă enorm...
 
Centrul Naţional al Cinematografiei a pretins penalităţi de 1 milion euro
 
Pe 19 aprilie 2016, Centrul Naţional al Cinematografiei a dat în judecată RCS&RDS pretinzând plata unor drepturi şi penalităţi pentru întârziere în valoare de aproximativ 1,6 milioane euro.

Conform legii, Centrul Naţional al Cinematografiei are dreptul, printre altele, să colecteze 1% din venitul lunar obţinut de operatorii economici pentru retransmisia emisiunilor de televiziune prin cablu şi satelit precum şi prin transmisie digitală. Societatea a declarat veniturile la Centrul Naţional al Cinematografiei şi a plătit sumele restante actualizate, în schimb a refuzat să plătească penalităţile pentru întârziere revendicate, considerându-le abuzive şi ilegale. Valoarea acestor penalităţi este, potrivit informării remise BVB, de aproximativ 1 milion de euro. 

Pe 3 aprilie 2017, instanţa a respins cererea formulată de Centrul Naţional al Cinematografiei, decizia fiind definitivă.

Pe 4 noiembrie 2016 Centrul Naţional al Cinematografiei a depus în plus cerere de plată către Tribunalul Bucureşti dar cu o valoare mai mică, de aproximativ 1,2 milioane euro. Următorul termen este stabilit pentru 11 septembrie 2017.

„Societatea consideră că mare parte din sumele solicitate de Centrul Naţional al Cinematografiei sunt nefondate şi abuzive şi va continua să susţină că sumele corecte de plată sunt semnificativ mai mici”,, a informat compania.
 
Compania poate pierde investiţia din Oradea
   
În 2015, Electrica Distribuţie Transilvania Nord S.A. a contestat în instanţă contractul de concesiune încheiat cu municipalitatea Oradea pentru folosirea unui teren pentru dezvoltarea unui canal de cabluri subterane, susţinând că licitaţia prin care s-a obţinut contractul de concesiune a fost desfăşurată necorespunzător. 

În plus, Electrica a susţinut că acest canal de cabluri are scopul de a include şi cabluri de electricitate, ceea ce ar încălca presupusul sau drept exclusiv de a distribui energie electrică în zona respectivă.
La cererea Digi Communications, procesul a fost suspendat.

„În cazul în care decizia definitivă a instanţei nu ne este favorabilă, aceasta ar putea conduce la pierderea parţială a investiţiei noastre în canalul de cabluri subterane”, subliniază însă compania.
 
Sechestru de 3 milioane euro pe bunurile RCS&RDS
 
Pe de altă parte, într-un dosar deschis în 2013 privind un contract de asociere în participaţiune încheiat în 2009 între RCS&RDS şi Bodu S.R.L. în legătură cu operarea unui ansamblu de săli de evenimente din Bucureşti, DNA a pus sechestru asupra a două bunuri imobile ce apartin RCS & RDS S.A. până la concurenta sumei de 13.714.414 lei (aproximativ 3 milioane de euro).
RCS&RDS este acuzat de dare de mită si spălare de bani, cu privire la INTEGRASOFT S.R.L. (una dintre filialele RCS&RDS din Romania).
RCS&RDS şi filiala acesteia INTEGRASOFT S.R.L. au anunţat vor ataca în instanţă orice eventuală hotărâre care va afecta societatea.
 
Riscă o amendă de până la 10% din cifra de afaceri
 
În februarie 2011, Consiliul Concurenţei a iniţiat o investigaţie pe piaţa telecomunicaţiilor cu privire la tarifele de interconectare aplicate de toţi operatorii de telecomunicaţii. 
În urma acesteia, RCS&RDS s-a angajat, ca şi ceilalţi operatori, să nu facă discriminări între nivelul tarifelor aplicate apelurilor în reţea şi cel al tarifelor aplicate apelurilor din/către alte reţele. 
Aceste angajamente trebuie respectate timp de 2 ani cu posibilitate de prelungire încă un an.
„Nerespectarea termenilor angajamentului după cum a fost acceptat de Consiliul Concurenţei poate duce la penalităţi de până la 10% din cifra noastră de afaceri totală”, se arată în raport.
   
Litigiile cu Intact Media Group au efecte negative asupra afacerilor Digi
 
Pe lângă toate aceste procese, RCS&RDS aşteaptă soluţii într-o serie de litigii cu Grupul Antena (Intact Media Group). 

„Deşi considerăm că litigiile cu Intact Media Group sunt, cel puţin în mare parte, abuzive şi şicanatorii, dacă aceste cereri formulate în instanţă au succes, acestea vor genera efecte adverse semnificative asupra modelului nostru de finanţare, management şi afaceri”, scrie Digi Communications în raportul remis BVB.

Printre altele, în 2011, Grupul Antena a cerut despăgubiri de circa 100 milioane euro, pretinzând că Digi a refuzat ilegal să îi difuzeze canalele.

Ultima formă de judecată – recursul – are drept prim termen data de 20 septembrie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Un alt proces intentat de Grupul Antena în 2014 priveşte plata unor despăgubiri de 40 milioane euro pedntru că Digi ar fi încălcat drepturile sale de autor asupra canalelor Antena 1, Antena Stars (fosta Antena 2), Euforia Lifestyle TV şi ZU TV (fosta GSP TV).

Următorul termen stabilit de Tribunalul Bucureşti este 7 septembrie 2017.
 
RCS&RDS dată în judecată şi în SUA
 
Pe data de 2 mai 2017, anumiţi cetăţeni americani (William Hawkins, Eric Keller, Kristof Gabor, Justin Panchley, and Thomas Zato) au depus în faţa United States District Court for the Eastern District of Virginia – Alexandria Division (“Instanta SUA”) o cerere de executare a unei hotărâri în lipsă împotriva lui Laszlo Borsy, Mediaware Corp., MediaTechnik Kft., Peterfia Kft, şi DMCC Kommunikacios Rt. (acum i-TV Digitális Távközlési Zrt.). Cererea urmăreşte extinderea executării hotărârii şi asupra DIGI Távközlési és Szolgáltató Kft., RCS&RDS, RCS Management S.A., şi Digi Communications NV.
Hotărârea a cărei executare este extinsă priveşte plata a  1,8 milioane dolari ca daune rezultand din pretinse datorii neonorate care ar fi fost cauzate de Laszlo Borsy şi de o serie de alte entităţi cu care acesta ar fi avut legătură.

Prin aceeaşi hotărâre se dispune distribuirea către reclamanţi a 56,14% din capitalul social al pârâţilor Mediaware Corp., MediaTechnik Kft., Peterfia Kft, and DMCC Kommunikacios Rt. 

„Considerăm cererea, care solicită plata de către Laszlo Borsy, i-TV Digitális Távközlési Zrt., DIGI Távközlési és Szolgáltató Kft., RCS&RDS, RCS Management S.A. şi de la Societate, în solidar şi indivizibil, a sumei de 1,8 milioane dolari plus dobândă, precum şi alte compensaţii, despăgubiri, onorarii şi cheltuieli, drept şicanatorie”, scrie Digi Communications NV.
 
citeste totul despre: