Privatizarea CFR Marfă: proiectul de strategie a trecut de CES şi de Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CFR Marfă are 900 de locomotive şi 39.000 de vagoane
CFR Marfă are 900 de locomotive şi 39.000 de vagoane

Hotărârea de guvern privind privatizarea CFR Marfă a fost aprobată de Guvern, în şedinţa de miercuri, au declarat surse oficiale citate de Mediafax. Săptămâna trecută, actul normativ a fost dezbătut de Guvern în primă lectură, iar marţi, 12 februarie, proiectul a fost dezbătut şi în Consiliul Economic şi Social (CES).

„Partea sindicală nu a fost de acord cu proiectul, în forma propusă de Guvern, astfel că avizul său a fost negativ, iar partea patronală a fost de acord“, a declarat pentru „Adevărul“ preşedintele CES, Florian Costache.

Etapele privatizării

CFR Marfă înregistrează în prezent datorii totale de 1,8 miliarde de lei, dintre care circa 600 de milioane de lei la buget şi 600 de milioane lei către CFR Infrastructură, restul reprezentând penalităţi de întârziere şi restanţe către furnizori privaţi.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a avizat strategia,, solicitând privatizarea cu un investitor strategic şi respectarea obligaţiilor pe care societatea le are faţă de MApN, NATO şi alte structuri de securitate.
Pentru pregătirea procesului de privatizare vor fi parcurse o serie de etape:
- notificarea creditorilor CFR Marfă cu privire la posibilitatea modificării structurii acţionariatului, ca urmare a privatizării, şi obţinerea acordului acestora
- obţinerea avizelor de mediu pentru privatizare şi a certificatelor de obligaţii bugetare
- întocmirea unui dosar de prezentare (inclusiv a proiectului contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni)
- asigurarea accesului potenţialilor investitori la date şi informaţii despre CFR Marfă (inclusiv prin organizare unui Camere de Date)
- publicarea ofertei de vânzare a acţiunilor.

Garanţie de 10 milioane de euro din partea ofertanţilor

Conform strategiei, statul va ceda pachetul majoritar al CFR Marfă prin negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, etapă urmată de licitaţie cu ofertă în plic, unde garanţia de participare va fi echivalentul în lei a 10 milioane de euro, reprezentând 17% din valoarea nominală a acţiunilor deţinute de stat.
Pe de altă parte, taxa pentru fiecare investitor sau grup de investitori care depune documente de participare este echivalentul în lei a sumei de 20.000 de euro.

Preţul, criteriu unic

Singurul criteriu de adjudecare a licitaţiei va fi preţul oferit.
Dacă Ministerul Transporturilor nu va putea încheia contractul de privatizare cu investitorul adjudecatar al procedurii de licitaţie, instituţia va putea decide reluarea procesului de privatizare prin aplicarea oricărei metode de transfer a dreptului de proprietate asupra acţiunilor, cu adaptarea corespunzătoare a strategiei, sau prin invitarea la negocieri în ordinea clasamentului de la licitaţie a următorilor investitori calificaţi.
Anunţul va fi publicat în martie

Guvernul s-a angajat în ultimele negocieri cu FMI să publice anunţul de privatizare a CFR Marfă în luna martie a acestui an şi să semneze contractul de vânzare a unui pachet majoritar de acţiuni până la jumătatea lui mai, tranzacţia urmând să fie încheiată atunci când "toate condiţiile vor fi îndeplinite".
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat însă recent că ar fi cel mai fericit dacă până în 20 iunie s-ar putea privatiza CFR Marfă, precizând că până la jumătatea lunii va mai avea lista cu cei care şi-au exprimat intenţia de a participa la privatizare, iar în iunie rămâne desemnarea câştigătorului.
 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite