Peste 2.500 de testări ale aplicaţiei programului Start-Up Nation
0Peste 2.500 de persoane au testat aplicaţia electronică a programului Start-Up Nation în mai puţin de trei zile, anunţă Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat.
Aplicaţia a fost lansată vineri, 9 iunie, ora 10.00 şi a fost închisă duminică, 11 iunie, ora 16.00, timp când care au fost înregistrate peste 2500 de testări, potrivit ministrului.
„Acest număr care reprezintă, practic, un sfert din numărul maxim de posibili beneficiari ai Programului Start-Up Nation arată, pe de o parte, interesul mare manifestat pentru program, dar şi că aplicaţia electronică este una performantă, toate modulele fiind funcţionale şi uşor de folosit”, declară Petrescu.
Anul acesta, „prin StartUp Nation – program care sprijină dezvoltarea capitalului autohton - se estimează finanţarea a 10.000 de noi business-uri. De asemenea, programul are o alocare de 1,7 miliarde lei, din surse bugetare naţionale şi fonduri europene, iar suma pe care un beneficiar o poate obţine este de maxim 200.000 de lei.
Înscrierea în Program va fi deschisă public pentru 30 de zile şi se face online, începând cu data de 15 iunie 2017, timp în care potenţialii beneficiari vor înscrie planurile de afaceri.
Toate detaliile despre program se pot accesa aici.