Oltchim, profit net mai mult decât dublu în primele 9 luni, faţă de perioada similară a anului trecut
0
Profitul net al combinatului Oltchim, aflat în insolvenţă, a crescut de două ori şi jumătate în primele nouă luni, la aproape 40 milioane lei, faţă de 16,15 milioane lei cât a înregistrat în perioada similară a anului trecut. Afacerile au urcat cu 29%, de la 555,09 milioane lei la sfârşitul lunii septembrie 2016, la 716,3 milioane lei la 30 septembrie 2017, se arată într-un raport trimis BVB.
Potrivit acestuia, vânzările la export şi pe piaţa intracomunitară, în primele nouă luni ale acestui an, au fost de 122 milioane euro şi reprezintă 77% din totalul cifrei de afaceri.
”Importurile şi achiziţiile intracomunitare, în valoare de numai 21 milioane euro, au determinat o balanţă externă pozitivă a societăţii, de 101 milioane euro”, arată raportul companiei.
Valoarea totală a investiţiilor realizate în perioada ianuarie-septembrie 2017 este de 8,9 milioane lei. ”Sursele de finanţare folosite pentru investiţiile realizate au fost numai surse proprii”, se precizează în raport.
Active ale Oltchim, vândute pentru 129 milioane de euro
Statul român va încasa aproape 129 de milioane de euro plus TVA pe activele Oltchim, din care 127 milioane euro de la Chimcomplex Borzeşti plăteşte 127 milioane de euro şi 1,9 milioane de la Dynamic Selling Group 1,9 milioane. Finalizarea procesului de vânzare ar putea avea loc în prima parte a anului 2018.
Pentru cele 5 pachete achiziţionate de omul de afaceri Ştefan Vuza, prin Chimcomplex Borzeşti, statul va primi 127 milioane de euro, plus TVA, a informat vineri Oltchim, precizând că Dynamic Selling Group va achita 1,9 milioane euro pentru pachetele achiziţionate, la care se adaugă TVA.
Fondul de investiţii White Tiger Wealth Management Ltd, care intenţiona să cumpere cea mai mare parte din active - pachetele nr. 1, 3-5, 7, 8 şi parţial nr. 9, a refuzat să semneze contractul, anunţând retragerea unilaterală din tranzacţie.
Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.