Ministrul Economiei susţine că va trimite corpul de control la companiile din subordine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, a declarat pentru News.ro că va trimite corpul de control la principalele companii din subordine, urmâns să fie verificate şi ”proiectele desfăşurate anul trecut la minister”, adică din perioada guvernului precedent, iar în unele cazuri vor fi informări şi în Guvern, care poate declanşa controale suplimentare.

”Chiar am semnat un mandat (pentru a trimite corpul de control, n.r.), dar aş vrea să păstrez efectul de control instantaneu”, a spus Petrescu, pentru News.ro.

 În ianuarie, Ministrul Economiei a trimis corpul de control la Societatea Naţională a Apelor Minerale şi a cerut constituirea unei comisii de analiză pentru verificarea sesizărilor primite la minister, în luna decembrie 2016, referitoare la activitatea administratorilor acestei societăţi.

De asemenea, corpul de control a descins zilele trecute şi la Cupru Min, potrivit informaţiilor obţinute de News.ro.

Ministrul Economiei subliniază că îl preocupă atât companiile mari, cât şi cele a căror performanţă este sub aşteptări.

”Vor fi acţiuni ale corpului de control pentru aspecte privitoare la unele proiecte desfăşurate în 2016, atat în companiile din subordinea ministerului, cât şi pentru obţinerea de clarificări privind o serie din proiecte ce au fost desfăşurate în anul 2016”, a menţionat Petrescu.

Ministrul Economiei afirmă că, pe măsură ce aceste acţiuni de control se finalizează, concluziile vor fi făcute publice.

”În unele cazuri, pot rezulta şi informări în guvern, ce pot eventual declanşa controlale suplimentare din partea corpului de control al guvernului”, a afirmat Petrescu. 

Ministrul se declară îngrijorat de modul de implementare a legislaţiei privind guvernanţa corporatistă, în baza căreia a fost numit, chiar el, înainte de a fi ministru, director general al Poştei Române.

”Analizez activitatea ultimelor 12 luni, ultimelor 24 de luni. Mă îngrijorează puţin nivelul şi calitatea implementării guvernanţei corporatiste. De altfel, am şi trimis echipa corpului de control în câteva companii. Şi nu mă voi opri aici. Vreau să văd exact că oamenii numiţi sunt numiţi corect şi potriviţi pentru posturile astăzi pe care le au”, a mai spus Petrescu.

Petrescu, fost vicepreşedinte PSD Diaspora, a preluat conducerea Poştei Române în iunie 2014, numit de guvernul PSD condus de Victor Ponta.

În mai 2015 a fost ales preşedinte al consiliului de administratie al CFR Călători, dar la sfârşitul anului a renunţat la funcţie

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite