Dacia face spectacol în Franţa: şi-a crescut înmatriculările cu 23% pe o piaţă în scădere cu 12%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Franţa este cea mai importantă piaţă de desfacere pentru Dacia, vânzările din România fiind doar 6% din producţia constructorului de la Mioveni FOTO Adevărul
Franţa este cea mai importantă piaţă de desfacere pentru Dacia, vânzările din România fiind doar 6% din producţia constructorului de la Mioveni FOTO Adevărul

Dacia a înregistrat în primele patru luni cea mai mare creştere a înmatriculărilor de autoturisme din Franţa, de 23%, până la 30.352 unităţi, în timp ce piaţa franceză per total a consemnat o scădere de 12,3%, la 591.741 unităţi.

Cota de piaţă a Dacia a avansat de la 3,66% în primele patru luni ale anului trecut la 5,13%, potrivit datelor publicate de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile, scrie Mediafax.

Pe creştere s-au mai aflat în această perioadă doar mărcile Hyundai (19%), KIA (6,9%), Lexus (5,3%), Fiat (4,8%) şi Toyota (3%).

Avansul Dacia a compensat parţial declinul de 13,3% al grupului Renault, ale cărui vânzări pe piaţa autoturismelor noi a scăzut cu 7,5%. la 141.159 unităţi. Cota de piaţă a grupului se situează la 23,85%.

Dacia Sandero s-a menţinut la patru luni pe locul al zecelea în topul celor mai bine vândute autoturisme din Franţa, cu 12.395 unităţi şi o cotă de piaţă de 2,1%. Liderul este modelul Renault Clio IV, cu 37.141 unităţi vândute şi cotă de piaţă de 6,3%.

SUV-ul Duster se situează pe poziţia a 15-a, cu 10.400 de unităţi înmatriculate şi cotă de piaţă 1,8%, Lodgy pe 30, cu 4.559 unităţi şi cotă de 0,8%, iar Dacia Dokker pe 74, cu 2.255 unităţi şi o cotă de piaţă de 0,4%.

Vânzările Dacia la nivel global au crescut anul trecut cu 4,8% faţă de 2011, la 359.822 autovehicule, din care puţin peste 6% au fost comercializate în România, unde compania s-a menţinut totuşi lider, iar cele mai mari pieţe de desfacere au rămas Franţa (23,4%), Germania (13%), Algeria, Turcia şi Italia.

Franţa a dominat în 2012 topul vânzărilor Dacia pe ţări, cu 84.522 unităţi comercializate, urmată de Germania, cu 46.590 unităţi şi de Algeria, cu 41.710 vehicule. Topul vânzărilor externe este continuat de Turcia - 28.964 autovehicule, Italia - 26.832 şi Spania - 17.847.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite