Compania

Sunt acea companie care de-a lungul deceniilor duce mai departe valori, tradiţii şi oferă oamenilor locuri de muncă, în care simt că meritocraţia există şi, mai ales, mereu mi-am dorit ca oamenii să se bucure de rezultatele mele, de produsele mele.

Au fost voci care fie din convingere, fie din ratare, fie pentru diferite sume au susţinut că interesele mele sunt machiavelice, ascunse sau dominate de lăcomie. Nimic mai fals, dar nu degeaba-i o vorbă ce spune că „nu există fum fără foc”...

Mai întâi, interesele mele mereu au o legătură directă cu raţiunea economică, altfel eu nu aş mai fi dăinuit peste decenii. Este important, pentru mine, să ofer produse de cea bună calitate accesibilă, căci eu nu pot face rabat de la performanţă. Pentru a avea o prăjitură placută şi care să nu îmbolnăvească, ori un motor de avion sigur, o maşină sigură sau un produs financiar adecvat, eu nu fac rabat de la acea muncă neîntreruptă şi susţinută de un lung şir de profesionişti: calitatea.

De aceea, niciodată nu mi-am dorit să creez produse ieftine, cât accesibile pentru bucuria şi calitatea pe care le oferă.

Acestea au reprezentat, de la începuturile mele, interesele care m-au caracterizat şi m-au împins către reuşită, nimic mai mult!

Eu sunt o companie multistatală şi pot spune că am două trăsături dominante, cea care-mi aparţine şi descrie filialele mele locale de oricare altă companie: tradiţia pentru calitate, încrederea în respectul pentru partenerii care lucrează în mine şi bucuria celor care se bucură de produsele fabricilor mele. Iar cealaltă trăsătură este reprezentată de influenţa culturilor locale care atinge fiecare filială naţională şi mă ajută să comunic fiecărui popor în parte despre cine sunt şi cum vreau eu să aduc bucuria în viaţa oamenilor.

Te întreb, dragă prieten, nu crezi că e o reuşită armonizarea atâtor culturi frumoase? Iar unii mă acuză de „uniformitate”, nimic mai fals. Eu numesc asta „lucru în echipă” şi „dialog între oameni”.

Din păcate, au existat încă din zori oameni lacomi în structurile mele, care au urmărit un statut nemeritat, foloase mari, facile, pe munca altora, pe scurt: să parvină înşelându-ne pe toţi.

Îi simt în mine, ca pe o boală pe care la început am neglijat-o, pentru care mai apoi am plătit scump că nu am găsit tratament din timp, la ceea ce mereu s-a redus (sub o formă sau alta) la lăcomie. Acum, ales prieten, ţi-aş putea înşira lungi momente şi poveşti cunoscute tuturor sau doar mie, dar, te rog, lasa-mă să le ţin uitate, căci mă dor.

Mă doare să văd cum unii au intrat, speriaţi, fragezi, neştiutori în structurile mele, i-am simţit cum se dezvoltă, cum „cresc” profesional şi apoi.... Reiau, eu am crezut în ei, credeam că sunt profesionişti dornici să realizeze cu şi prin mine (mijloacele mele) noi standarde, noi reuşite, alte poveşti care să deschidă căi, industrii, visuri.

Continui, mereu le-am oferit încrederea, susţinerea mea şi.... nu a fost vorba de bani, dragul meu. Căci, în cazul meu e simplu. Eu sunt compania, eu sunt (re)numele, dacă nu am profit, eu nu mai exist. Profitul e sângele meu, însă acesta-mi drenează organismul şi nu mă defineşte ca atare, eu nu sunt doar profit, bani!

În final, e trist să spun că oameni care mă bucurau prin sârguinţă lor, au ales să mă vândă pe mine, valorile mele (care credeam că sunt ale noastre) şi etica lor pentru câteva motive egoiste.

Au existat şi oamenii ce au venit în structurile mele pentru bani, îi simt încă, dar mâhnirea e mai mare când primesc dispreţuirea celor care au primit doar dragostea mea din prima zi împreună.

Vor numai să parvină la un statut pe care-l consideră ca fiind de-a gata, însă ei nu simt că e de fapt o recompensă pentru munca depusă împreună. Desigur, vor bani, dar de la un punct înainte, indiferent de sumă, pentru ei nu mai este suficient nimic.

Sunt egoişti, nedrepţi cu mine şi cu ceilalţi. Nu respectă eforturile, munca şi aşteptările propriilor colegi. Asta o vezi când le spun altor juni din mine că nu le pot oferi recunoaştere decentă motivând: „eşti fără experienţă”, deşi calitatea muncii nu diferă cu nimic de cea oferită de alte persoane, în aceeaşi poziţie. Sau folosesc o expresie de zâmbet amar pentru acei Boxer-i blânzi cărora le spun ironic: „acesta este preţul de pe piaţa muncii, nu te putem plăti mai mult”. Desigur, mai sunt şi alte gândiri înguste asemenea, dar nu vreau să le înşir pe toate, fiindcă le cunoşti şi tu, dragă prieten.

Amintesc doar de această lăcomie a unora dintre cei care sunt în structurile mele, se gândesc la bonusurile lor, la atingerea „kpi”-lor, dar deloc la sustenabilitatea noastră, a companiei, la ceilalţi din jurul nostru sau dinlăuntrul meu.

Poate ai vrea, scump prieten, să mă întrebi de ce, dacă ştiu toate acestea, nu fac nimic?

Dragă prieten... Mai întâi, amintesc tuturor ceea ce eu reprezint şi nu ce ar dori unii să fiu! Apoi, desigur, am structuri care au misiunea de preveni şi îndepărta cazurile de lăcomie care mă expun pe mine la situaţii nefericite şi juste de a fi blamate. Am un braţ puternic menit să mă apere împotriva tuturor celor care aduc atingere valorilor mele. Se întâmplă ca acest braţ să acţioneze prea târziu, iar parveniţii să scape şi eu să curăţ mizeria lăsată de ei.

Te rog, ai răbdare să îţi vorbesc despre cei care mă bucură că fac parte din mine, partenerii mei preferaţi. Sunt acei oameni care se concentrează pe munca lor, acei oameni a căror calitate umană şi profesională nu sunt legate de bani. Recunosc sincer, pe cei mai mulţi dintre ei, îi plătesc sub valoarea muncii lor, regret asta, însă acesta este adevărul din totdeauna.

Eu îi numesc „voluntari” fiindcă ei muncesc peste banii pe care îi primesc, dar îşi caută răsplată în calitatea muncii lor: cea mai bună calitate! Ei sunt definiţi de munca peste aşteptările tuturor şi devin modele pentru ei, pentru familiile lor, pentru colegi, pentru mine!

Eu am dăinuit de-a lungul timpurilor mulţumită acestora şi profitului! Profitul mă ajută să acopăr unele lipsuri şi să ofer posibilitatea ca aceşti „voluntari” ai calităţii să ofere bucurii celor care cred în rezultatele noastre: produsele!

Voluntarii mei sunt cei care azi se află pe un continent, mâine lucrează cot la cot cu ceilalţi colegi, în cazul unei crize şi niciodată nu mă abandonează, fiindcă mereu au în minte că eu sunt un dialog peste timp: „trebuie să lăsăm şi altora ceva, cum şi noi am primit atâtea”. Ei sunt cei care refuză statutul asociat poziţiilor tot mai înalte pe care le dobândesc înlăuntrul meu, ei sunt cei care se plimbă prin fabrici doar fiindcă vor să cunoască oamenii pentru care muncesc ei şi sunt alături de cei care se bucură de roadele noastre. Ei sunt fresca vie a principiului „rule to serve”, fiindcă în fiecare zi, din propriile posturi se gândesc la cum deciziile lor afectează vieţile a câtorva, zeci, sute, mii de oameni care muncesc zi de zi, cot la cot pentru calitatea noastră, a tuturor. Ei sunt cei care, după o zi de muncă privesc, prin fereastră, apusul gândindu-se la următoarea zi şi nu că a mai trecut o alta.

Dragul meu, îţi spun toate acestea fiindcă un vis, un produs nu există fără oameni care să creadă în el şi, drept urmare, să-l cumpere. Astăzi, mă tem, că acei oameni dinlăuntrul meu care au vrut doar să parvină, au neglijat, cel mai tare, încrederea publicului şi vezi tu, mă vor compromite, iar ei vor pleca spunând chiar: „am fost CEO-ul” companiei X, vor păta numele meu şi după ce nu voi mai fi, fără măcar în sinea lor să recunoască răul pe care lăcomia, adusă de ei, ni l-a făcut tuturor.

Te rog, cinsteşte amintirea companiilor care au fost falimentate de egoismul câtorva oameni înguşti şi respectă mereu munca oamenilor serioşi care au bătut într-o inimă pentru onoarea unor valori curate. 

Companiile au menirea de a îmbunătăţi viaţa societăţilor, iar gândurile meschine ale oligarhiilor reprezintă cauza ce erodează nobleţea acestor microorganisme.