Arin Stănescu, UNPIR: Codul insolvenţei va creşte numărul de falimente, nu vor mai există planuri de reorganizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prevederile noului Cod al Insolvenţei avantajează numai Ministerul de Finanţe, acuză practicienii din domeniu
Prevederile noului Cod al Insolvenţei avantajează numai Ministerul de Finanţe, acuză practicienii din domeniu

Noul cod al insolvenţei, aprobat de către Guvern miercuri prin ordonanţă de urgenţă, va creşte şi mai mult numărul de falimente deoarece durata unei reorganizări a fost scurtată de la trei ani la un an, iar statul poate executa o companie aflată deja într-o astfel de procedura pentru creanţele bugetare, a declarat Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicticienilor în Insolvenţă din România (UNPIR).

"Din păcate, Codul Insolvenţei nu a ieşit aşa cum ar fi trebuit să iasă, adică printr-o lege în care fiecare articol să fie discutat, şi nu printr-o ordonanţă ce intră în vigoare peste trei săptămâni", a afirmat Stănescu la Conferinţă Naţională de Insolvenţă. 

El a dat ca exemplu mai multe prevederi care vor bloca pe viitor procedurile de insolvenţă şi care se vor transformă direct în falimente, deoarece firmele nu vor mai avea capacitatea să revină. 

"Reducerea termenului de realizare a unei reorganizări de la trei ani la un an va duce la dispariţia în totalitate a unui plan de reorganizare. În Franţa termenul este de 10 ani, iar în SUA nu există limita. Aproape că nu există situaţie în care o societate să-şi revină în mai puţin timp decât un concordat preventiv. Lucrurile se vor înrăutăţi, acum peste 90% din dosarele de insolvenţă sunt de faliment şi numai 5-6% sunt de succes", a completat şeful UNPIR.

Stănescu a mai afirmat că, potrivit noului cod, statul poate execută creanţele bugetare născute în timpul procedurii de insolvenţă. Mai exact, băncile nu-şi vor putea execută creanţele/garanţiile, pe când statul da. El a mai afirmat că s-a impus un prag de 50% pentru aprobarea unui plan de reorganizare, astfel că, practic, niciun plan de reorganizare nu se va putea face fără achitarea integrală a creanţei bugetare.

De asemenea, el a mai prezentat o prevedere legată de companiile din audiovizual care intră în insolvenţă care prevede ridicarea licenţei de către Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) până la prezentarea unui plan de reorganizare. "Dacă îşi încetează emisia e greu să mai depună un plan", a mai declarat el. În fine, Codul Insolvenţei se va aplică şi procedurilor actuale.

La rândul sau, avocata Simona Maria Milos, preşedintele Institutului Naţional al Practicienilor în Insolvenţă, a afirmat că varianta de ieşit de pe masă Guvernului este foarte diferită de cea discutată în consorţiul de redactare a Codului Insolvenţei şi că juriştii nu au fost informaţi cu privire la modificări.

Cei doi au reiterat că speră ca prevederile respective vor fi modificate în Parlament, prin legea de aprobare a ordonanţei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite