CFA: Mediul de afaceri anticipează o depreciere a leului în următorul an, până la 4,65 lei/euro

CFA: Mediul de afaceri anticipează o depreciere a leului în următorul an, până la 4,65 lei/euro

Sondajul CFA arată că rata anticipată a inflaţiei pentru următoarele 12 luni va avea o valoare medie de 2,55%, cu 0,69 puncte mai mult decât cea înregistrată în exerciţiul anterior, remarcându-se şi anticipaţiile mediului de afaceri privind majorarea ratelor de dobândă la leu atat pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani)”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Indicatorul de încredere macroeconomică CFA România a scăzut în august la valoarea de 50,7 puncte, fiind cu 9 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior, scăderea datorându-se ambelor componente ale indicatorului.
 
Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 68,6 puncte, valoare în scădere cu 6,4 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 10,2 puncte până la valoarea de 41,8 puncte (cea mai redusă valoare din martie 2013), susţine CFA.
 
„În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, este de remarcat ca 80% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4.6177 (în creştere cu 278 pips faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior), în timp de pentru orizontul de 12 luni valorea medie a cursului anticipat este de 4.6523 (valoare în creştere cu 350 pips)”, scrie CFA.
 
Potrivit acestuia, rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2018/septembrie 2017) a înregistrat o valoare medie de 2,55% (valoare mai mare cu 0,69 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în exerciţiul anterior).
 
„Sunt de remarcat anticipaţiile de majoare a ratelor de dobândă la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 94%, şi respectiv 88% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie. Astfel rata medie a ROBOR cu scadenta de 3 luni anticipata peste 12 luni este 1,67%, iar yield-ul la obligaţiunile suverane denominate în lei cu scadenţă de 5 ani este de 3,44%”, se aratăţ în document.
 
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecarei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA.
 
Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la: Condiţiile curente - referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii; Anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.
 
Pe lânga întrebările necesare pentru calculul indicatorului de încredere macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.
 
 
citeste totul despre: