Borza: Hidroelectrica ar putea ieşi din insolvenţă pe 6 aprilie şi se va lista la bursă în noiembrie
0
Hidroelectrica se aşteaptă să iasă din insolvenţă până în luna mai şi intenţionează să vândă o participaţie minoritară pe bursă până în noiembrie, a declarat avocatul Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, într-un interviu pentru Reuters, preluat de Agerpres.ro.
Cel mai mare producător român de energie este în insolvenţă din 2014, pentru a doua oară, după ce mai intrase o dată în insolvenţă în luna iunie 2012.
Hidroelectrica a pierdut 1,4 miliarde de dolari în şase ani din cauza contractelor prin care a vândut mare parte din producţie sub preţul pieţei. Compania a trecut printr-un proces de restructurare, a denunţat acele contracte şi a înregistrat profituri ridicate.
Cei care încheiaseră contractele au contestat anularea lor, iar instanţa a decis reintrarea Hidroelectrica în insolvenţă, unde a rămas un an mai mult decât se estima, din cauza procedurilor judiciare interminabile.
„Au rămas patru contestaţii din 75, iar data fixată de către instanţă pentru acestea este 6 aprilie. Hidroelectrica va ieşi din insolvenţă în 6 aprilie, cel mai devreme, şi în mai cel mai târziu. După aceea, suntem în linie dreaptă spre o ofertă publică iniţială şi rămânem la termenul limită din noiembrie“, a afirmat Remus Borza.
Dacă s-ar lista la bursă, aceasta ar fi prima ofertă a unei companii de stat din România de la listarea Electrica, din 2014.
Borza a explicat că Hidroelectrica a numit, deja, consilieri pentru listare şi asistenţă legală.
El a reafirmat că ar putea fi listată o participaţie de 15% la Bursele din Bucureşti şi Londra.
Fondul Proprietatea, care este singurul acţionar minoritar al Hidroelectrica, evaluează participaţia sa de 20% la 594 milioane de euro, ceea ce indică o valoare de 2,97 miliarde de euro pentru întreaga companie.
Borza a precizat că Hidroelectrica se aşteaptă la un profit brut record de 1,3 miliarde de lei la sfârşitul acestui an, faţă de 1,1 miliarde de lei lei, anul trecut.