Generaţiile care vor veni în urma noastră au nevoie de susţinere, ajutor şi înţelegere. Dacă le vom descoperi din timp este clar că vom avea o viaţa mai bună(mă refer spiritual, lăuntric), o societate mai luminoasă şi  implicit ei vor avea o direcţie clară în care să spere şi  să creadă. De ce spun toate aceste lucruri?

                                                                                   

Am fost plăcut suprins de un proiect de teatru, dintre două instituţii respectabile din spaţiul românesc, Liceul Jean Monnet şi Teatrul Nottara, care  a avut loc pe 31 mai. Mai multe detalii sunt chiar în comunicatul oficial :

Teatrul Nottara a pregătit o surpriză publicului bucureştean cu ocazia zilei de 1 iunie. Pentru a întâmpina această sărbătoare, am pregătit un spectacol aparte, intitulat ”Mai sus, pe scenă!”, ce va fi jucat pe 31 mai de trei elevi de la Liceul Jean Monnet. Alexandru Paştea, Artiom Radu şi Călin Firu au fost timp de o lună sub îndrumarea scenică a actorului Valentin Corneanu şi a secretarului literar Filimon Dumitru Alexandru. Acest proiect  s-a înfiripat în urma festivalului Jean Monnet ,desfăşurat în acest an la care Teatrul Nottara a fost invitat să participe şi să desemneze un secretar literar care să facă parte din juriu. Aici au fost descoperiţi cei trei elevi talentaţi, care au participat la acest festival cu piesa ”Angajare de Clovn” a dramaturgului Matei Vişniec, sub îndrumarea profesoarei Jolan Vasiliu.

Vă aşteptăm cu drag şi bucurie miercuri, pe 31 mai, la ora 18:00, la Sala George Constantin, să vizionaţi această montare născută din dragostea pentru teatru şi pentru tinerii care au curajul şi talentul necesar pentru a aspira către un joc actoricesc profesionist. Intrarea este liberă în măsura locurilor disponibile!”

 ”Mai sus, pe scenă!”, un eveniment unic în peisajul teatral românesc

 Prin urmare mi-am făcut curaj să merg la Nottara-ul lui Horia Lovinescu şi al lui George Constantin. Spectacolul în sine a fost excepţional pentru nişte elevi de liceu, care pot deveni actori profesionişti, desi nu sunt în realitate. Ei sunt doar nişte elevi, nişte copii. Aici am avut prima surpriză. Multe momente din piesă au fost chiar reuşite şi rostul, esenţa s-au văzut la final. Spectacolul s-a legat. Au demonstrat o croială regizorală extrem de îndrăzneaţă şi izbutită. Toţi trei au surprins prin talentul de care au dat dovadă pe scenă, însă unul mi-a atras atenţia în mod special. Sunt subiectiv, dar în esenţă viaţa e o pungă plină de subiectivităţi. Artiom Radu, un elev de origine basarabeană, a fost sclipitor pe scenă. Dacă nu ştiam mai multe detalii despre spectacol, aş fi crezut cu uşurinţă că este un tânăr actor, proaspăt angajat la Nottara. Dincolo de originalitatea limbajului, care te făcea să râzi cu lacrimi sau să zâmbeşti îndelung, muzicalitatea sa nu se reducea doar la voce şi vorbe. Era dincolo de text. Era undeva în integralitatea spectacolului. Naturaleţea sa era copleşitoare la un moment dat, însă nu eclipsa un joc actoricesc strălucit şi strălucitor. Spun aceste lucruri deoarece şi la ora actuală îmi amintesc cu drag  de multe secvenţe, fragmente, gesturi din acest  spectacol. Am înţeles că Artiom Radu ar fi un elev sclipitor şi la scoală unde are rezultate execepţionale, atât la clasa din care face parte cât şi la olimpiade. Va rămâne să-i iau un interviu pentru a mă convinge de un pariu. Sper ca timpul să-mi dea dreptate şi să-l văd pe Artiom mare cu ghilimele şi fără ghilimele. Nu mi-aş dori niciodată să-l vad că se duce la o angajare de clovn. Pentru el, nu vreau să cred că  exista un anunţ de angajare pentru un clovn bătrân.