O comedie-carnaval

După o remarcabilă serie de spectacole cu teme dintre cele mai serioase, pofta de altceva, dorinţa de bună dispoziţie, acel “să mai şi râdem!” stenic şi necesar pentru igiena vieţii noastre mentale se manifestă, iată, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

Şi nu oricum, nu prin ceea ce îndeobşte se cheamă “un spectacol de serviciu”, ci printr-o montare de foarte bună ţinută profesională cu Leda, scriere a dramaturgului croat Miroslav Krleža, înscenată de regizorul Robert Raponja.

Miroslav Krleža şi-a subintitulat piesa, o comedie neagră parte a trilogiei Glembay,”comedie-carnaval” pentru simplul motiv că tot ceea ce se întâmplă în cuprinsul ei - şi nu se întâmplă deloc puţine- se consumă într-o noapte în care, o ştim încă de la Bahtin, totul este permis, toate ierarhiile sunt dinamitate, toate regulile sunt aruncate în aer. Aici, toată lumea “traduce” în amor pe toată lumea, planurile de recombinări pe termen scurt ori cu acte în regulă, consfinţite de ofiţerul stării civile, se amestecă cu definitive ieşiri de pe scena vieţii, devenite la rându-le prilejuri pentru reconfigurări în planul sentimentelor. Erosul e la el acasă, sexul, nu fără perdea, de asemenea. Nici “magnetizările” nu sunt uitate căci în noaptea cu pricina, “noaptea cea mai nebună”, se consumă uriaşe cantităţi de “băuturi beţive”, despărţirile şi regăsirile fiind astfel şi mai uşoare, şi mai la îndemână, şi mai fără mustrări de conştiinţă, dar parcă şi mai cinic justificate.

Acum, o fi ea Leda “comedie-carnaval”, aşa cum o califică autorul ei, însă nu e mai puţin adevărat că originea ei trebuie căutată în clasicul vodevil, în forma originară a vodevilului, care, da, înseamnă comedie bine făcută, înseamnă comedie bulevardieră, dar mai înseamnă şi comedie cu muzică. O fi el, carnavalul, ocazia abolirii controlate şi acceptate a  regulilor, însă vodevilul nu este defel aşa ceva. El are norme de “utilizare”, adică de înscenare, stricte, solicită un regizor capabil să ordoneze ferm şi limpede faptele, să le ţină ferm în mână, să nu le lase să se piardă, să lâncezească, să “se răsufle” (că tot e comparat el, vodevilul, cu şampania şi spuma acesteia), să fie neclare, “murdare”.

„Leda”, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj

Croatul Robert Raponja e un astfel de director de scenă, drept pentru care în spectacolul de la Cluj nu a prea fost dispus să greşească, ştiind foarte bine că nu are nicidecum voie să o facă. Aşa că, exceptând un demaraj mai lent şi niţeluş cam prea “amânat”, chiar nu prea am ce-i reproşa directorului de scenă. Cum nici spectacolului în sine nu am a-i aduce imputări şi aceasta mai cu seamă fiindcă este admirabil susţinut de o trupă de mâna întâi, cu actori de linia întâi. Actori care ştiu ce eforturi presupune vodevilul dacă se doreşte ca acesta să nu se concretizeze în ceva leşios, de mântuială. O trupă care ştie că da, e foarte important şi e foarte greu să joci bine în Unchiul Vanea, în Trei surori ori în Victor sau copiii la putere, dar că e la fel de greu, şi la fel de important să fii la fel de bun şi în vodevil. E un lucru pe care actorii Teatrului Maghiar de Stat din Cluj l-au învăţat demult, încă de la începutul anilor ’90, de pe vremea când Vlad Mugur monta acolo, cu imensă, cu nedisimulată plăcere, şi Scaunele lui Ionesco, dar şi Crima din strada Lourcine a lui Labiche. Lucru pe care se vede treaba că “trupa lui Tompa” nu l-a uitat defel, iar mai vechii, dar mereu ei proaspeţii componenţi l-au transmis ca atare şi colegilor ce li s-au alăturat după ce Meşterul nu mai este.

Nu doar Bogdán Zsolt (Aurel), iarăşi impecabil, din nou magnific, de un haz nebun, cu minute, cu zeci de minute bune de excelenţă în atent lucrata scenă a beţiei, nu numai Hathazi András care străluceşte din nou, deşi i s-a încredinţat acum un rol de mai mici dimensiuni, merită aplauze sau laude. Nu încape îndoială că amândoi sunt foarte buni şi sunt aşa şi fiindcă nici nu urmăresc, nici nu se grăbesc să ia în chip egoist caimacul. E limpede că amândoi şi-au dorit ca alături de ei să se afle actori la fel de buni şi uite aşa s-a impus în anii din urmă Szücs Ervin (Cavalerul Oliver Urban) care, la rându-i se dovedeşte un actor complet, la fel de bun şi în marea dramaturgie (Hedda Gabler), şi în literatura dramatică de dată ceva mai recentă (Aniversarea), şi în comedia de bulevard.

Rolurile principale feminine au şi ele parte de interpretări de mare clasă, purtând semnături de acum verificate precum cele ale actriţelor Kató Emöke (Klara) şi Györgyjakab Enikö (Melita). Ferm desenate sunt, de asemenea, rolurile secundare (Csuták Réka, Vindis Andrea, Orbán Attila) ca şi cele episodice (Varga Csilla, Kántor Melinda, Sigmund Rita, Balla Szabolcs, Bodolai Balász, Fogarasi Alpár).

Muzica compusă, ca şi pentru Dundo Maroje, spectacol montat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, în 2011, de acelaşi Robert Raponja, are parte de profesionista interpretare a grupului JazzBirds (Szép András, Antal Attila, Csergö Domokos, Réman Zoltan), iar scenografia i-a fost încredinţată talentatei, inventivei, eficientei scenografe Carmencita Brojboiu. În vreme ce Sinkó Ferenc a avut grijă ca şi mişcarea scenică să fie sans défaut.

Şi uite aşa, preţ de aproape trei ore, aşezaţi confortabil în fotoliile noastre de spectatori, chiar ne simţim ca la carnaval.    

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca- LEDA –comedie-carnaval de Miroslav Krleža;

Traducerea în limba maghiară: Dudás Kálmán;

Dramaturgia: Visky András;

Regia: Robert Raponja;

Scenografia: Carmencita Brojboiu;

Muzica: Massimo Brajkovič;

Mişcarea scenică; Sinkó Ferenc;

Cu: Szücs Ervin, Hatházi András, Györgyjakab Enikö, Bogdán Zsolt, Kató Emöke, Orbán Attila, Csuták Réka, Vindis Andrea, Varga Csilla, Kántor Melinda, Sigmond Rita, Balla Szabolcs, Bodolai Balász, Salanţă Vasile, Horváth Zoltán;

Muzica interpretată de: JazzBirds;

Data premierei: 8 martie 2014